Creșă finalizată în mai puțin de un an. O companie din județul Botoșani a reușit să finalizeze construcția unei creșe. Asta într-un timp record, de mai puțin de un an. Firma Simion Tehnoconstruct SRL a finalizat lucrările la creșa din municipiul Târgu Secuiesc. Societatea a început proiectul în luna martie 2023 și l-a finalizat pe 5 martie 2024. Această creșă finalizată a avut valoarea finanțării de aproximativ 12 milioane de lei, fonduri provenite din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al Uniunii Europene. Creșa va putea găzdui 40 de copii, fiind cea mai mare din Târgu Secuiesc.
Vezi și: Eroul zilei, Mara câinele polițist.
În dotarea creșei se regăsesc patru dormitoare complet mobilate, săli de joacă echipate cu mobilier și jucării, un cabinet medical și o spălătorie complet echipată, grupuri sanitare, un sistem de ventilare pentru asigurarea aerului proaspăt, încălzire în pardoseală și panouri solare pentru generarea de energie. Construcția acestei noi facilități a fost inclusă în cadrul Programului guvernamental de construire a creșelor „Sfânta Ana”, gestionat de către Ministerul Dezvoltării.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!