Șantiere în Schitu Duca. Săptămâna aceasta a fost una plină de progrese importante pe toate șantierele unde lucrăm la extinderea rețelei de alimentare cu apă. Dar și a celei de canalizare în Schitu Duca, Poieni și Pocreaca. Eforturile noastre susținute încep să dea roade, iar acest lucru ne bucură și ne motivează în continuare.
Mâine și marți, voi fi plecat la București pentru a semna actele adiționale la contractele de finanțare ale proiectelor de reabilitare termică și energetică. Acestea pentru școlile Slobozia, Schitu Duca, precum și a grădiniței și școlii din satul Poieni.
Este un pas important pentru noi. Avem asigurată finanțarea prin PNRR cu fonduri europene în valoare totală de peste 1 milion de euro. Prin aceste demersuri, vom rezolva partea de confinanțare necesară pentru realizarea acestor investiții ce vor contribui la creșterea confortului termic în școlile din comuna noastră și la eficientizarea costurilor de întreținere anuale.
De asemenea, a doua vizită programată la București va fi la Administrația Fondului pentru Mediu. Acolo voi obține clarificări pentru depunerea unui nou proiect de finanțare pentru extinderea rețelei de canalizare și a celei de apă în satele Poiana și Satu Nou.
Vă doresc o săptămână plină de rezultate și vă promit că voi reveni către dumneavoastră cu vești noi în urma vizitelor de la București privind proiectele comunei Schitu Duca!
Cu respect,
Grigore Corciovă
Primarul Comunei Schitu Duca
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!