Edificiile în care își desfășoară activitatea Filarmonica de Stat din Iași au intrat în reparații capitale.
Lucrările vizează două corpuri de clădire, extensii ale Casei Balș, care au fost construite la începutul secolului trecut și se află într-o stare avansată de degradare. Unul dintre aceste imobile include sălile de spectacol și de studiu.
Proiectul de reabilitare și modernizare a Filarmonicii de Stat din Iași este inclus în Acordul de Asociere care va fi semnat între Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași, având deja aprobarea Consiliului Local în data de 26.04.2023. Fondurile necesare vor proveni din Programul Operațional Regional 2021-2027, în cadrul Priorității 7.
„La doar două săptămâni după semnarea contractului de execuție, am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru a reda strălucirea acestei frumoase clădiri de patrimoniu. Suntem, în sfârșit, aproape de ceea ce a devenit de-acum un adevărat deziderat al comunității. Să avem o clădire sigură, în care artiștii să-și poată susține actul cultural. Iar publicul să fie încântat prin performanța artistică deosebită de care Filarmonica a dat dovadă de fiecare dată”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
Citește și Modificare trasee autobuze în data de 10 aprilie
Clădirea Filarmonicii „Moldova” a fost inclusă în lista Monumentelor Istorice în 2010. Aceasta fiind cunoscută sub numele de Notre Dame de Sion. Ansamblul imobiliar este format din trei tronsoane construite în perioade istorice diferite, dispuse sub forma de L.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!