Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Școala modulară de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni

Școala modulară de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni.

Conducerea Primăriei Municipiului Iași susține dorința legitimă a elevilor, părinților acestora și cadrelor didactice de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” ca activitatea didactică să se desfășoare în condiții normale și în spații sigure, civilizate și moderne.

De aceea, până la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a imobilelor – monument istoric ale Colegiului Pedagogic, Primăria Municipiului Iași a fost de acord și a susținut financiar și logistic propunerea comunității unității școlare ca activitatea didactică să fie organizată temporar într-o clădire modulară compusă din containere amplasată pe terenul din Copou al unității de învățământ.

Această clădire modulară este, practic, o școală nouă, a cărei construire trebuie să respecte aceleași cerințe de siguranță, confort și dotări ca una obișnuită, precum și aceleași proceduri și termene legale de implementare.

Licitația pentru realizarea școlii modulare și pentru toate celelalte amenajări necesare, ca și realizarea documentațiilor și obținerea avizelor, sunt în sarcina Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, cu fonduri de la Primăria Municipiului Iași și cu supervizarea Inspectoratului Școlar Județean.

Contractul a fost semnat pe 29 aprilie, cu SC InBit SRL

În cursul anului trecut Colegiul Pedagogic a încheiat un acord-cadru cu SC Trident GSA SRL, pentru 36 de luni, pentru o sumă de 5.020.940,25 lei inclusiv TVA, sumă asigurată din bugetul local, pentru închirierea a 157 de containere, care vor forma o structură compusă din 33 săli de clasă, două laboratoare, o sală de gimnastică, cancelarie, patru grupuri sanitare pentru elevi, un grup sanitar pentru profesori, holuri de circulaţie, scări, accese etc.

Ulterior, după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de legislația în vigoare, Colegiul Pedagogic a organizat procedura de achiziţie publică pentru realizarea platformei betonate pe care vor fi montate containerele, a racordurilor la utilități și a unor construcții adiacente (scări, șarpante etc.).

După finalizarea evaluării celor trei oferte, contractul a fost semnat pe 29 aprilie, cu SC InBit SRL, pentru o sumă de 5.125.309,46 lei cu TVA.

Potrivit contractului, SC InBit SRL va trebui să finalizeze amenajarea platformei betonate și a racordurilor la utilități în cel mult o lună. Lucrările vor începe marți, 30 aprilie 2024. După terminarea acestor amenajări, SC Trident GSA SRL va trebui să furnizeze și să asambleze containerele în cel mult trei luni.

Astfel, întreaga construire a școlii modulare de la Colegiul Pedagogic va dura patru luni, astfel încât va putea fi folosită chiar de la 9 septembrie 2024, odată cu începutul viitorului an școlar 2024 – 2024.

Citește și Au fost finalizate lucrările de restaurare și reabilitare a BCU Iași

În ceea ce privește proiectul de consolidare și refuncționalizare a imobilelor – monument istoric ale Colegiului Pedagogic, Primăria Municipiului Iași a lansat încă de anul trecut licitația pentru încredințarea acestor lucrări, alocând în acest scop o prevedere bugetară de 79.211.894,96 lei cu TVA. Licitația a atras patru oferte și a fost finalizată, dar rezultatul a fost însă atacat de trei ori la Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Rezultatul final al licitației va fi comunicat în perioada imediat următoare.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!