Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Pakistanul se ”topește” la 53 degrade Celsius

Pakistanul se ”topește” la 53 degrade Celsius. Autorităţile pakistaneze au emis luni o avertizare pentru femeile însărcinate şi persoanele în vârstă cu privire la pericolele pe care le reprezintă valul de căldură sufocantă care afectează ţara. Temperaturile au ajuns până la 53 de grade Celsius, informează DPA, transmite Agerpres.

„Intensitatea, frecvenţa şi durata valurilor de căldură din Pakistan sunt în creştere în comparaţie cu anii precedenţi. Femeile însărcinate, copiii şi vârstnicii sunt cei mai vulnerabili”. Asta a declarat Muhammad Saleem, purtător de cuvânt al Ministerului pakistanez pentru Schimbări Climatice.

Duminică, în Mohenjo Daro, unul dintre cele mai vechi oraşe majore din lume, situat în provincia Sindh, a fost înregistrată temperatura de 53 de grade Celsius, potrivit Departamentului de metrologie din Pakistan.

Temperaturile din luna mai 2024 sunt cu 5-7 grade Celsius peste valorile înregistrate în trecut în această perioadă a anului în Pakistan.

Vezi și: În următoarele trei zile vremea va fi instabilă și se va răci treptat.

Muhammad Saleem a precizat că meteorologii pakistanezi se aşteaptă ca valul de căldură să continue până la sfârşitul acestei luni. Urmând ca alte două valuri de căldură să afecteze mai multe regiuni în luna iunie.

El a adăugat că indicele de căldură se va înrăutăţi din cauza acoperirii reduse cu păduri şi vegetaţie.

Guvernul din Pakistan a ordonat:

  • închiderea şcolilor
  • amânarea examenelor
  • plasarea spitalelor în stare de urgenţă
  • amenajarea a mii de centre de asistenţă împotriva căldurii din cauza vremii extreme

Pakistanul este responsabil pentru mai puţin de 1% din emisiile globale de carbon, dar se află printre cele mai vulnerabile 10 ţări din lume în faţa schimbărilor climatice.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!