Toată luna August este dedicată acestei sărbători. Primăria Iași va organiza concerte, moment de dans și poezie pentru ieșenii de pretutindeni.
În fiecare an, în această lună a concediilor, românii se reunesc pentru a-și aduce aminte de legăturile cu ținuturile natale. Pe 13 August are loc un tur de oraș și o vizită la Palatul Roznovanu a unui grup de ieșeni stabiliți în Torino.
Tot în această zi este și o vizită de documentare la Dream Art Center Iași – expoziții de ii tradiționale românești și ateliere tradiționale ale meșterilor populari.
Citiți și: Un nou festival de muzică la Iași: Cucuteni Jazz Fest 2023.
A doua zi, pe 14 August, este oficial Ziua Diasporei. De la ora 17.00 în Piața Unirii vor avea loc spectacole de muzică, dans și poezie. Acestea vor fi prezentate de către copii de la Palatul Copiilor, dar și de cei de la ansamblul folcloric ”Carpatica Torino, Centrul de Cultură și Tradiție Italo-Românească”.
Spre seară, pe scenă vor urca membrii ansamblului profesionist de dansuri ”Constantin Arvinte” și cel folcloric ”Florile Moldovei”.
În perioada 18-20 August 2023, părintele Dan Damaschin organizează „INIMO”, cel mai mare evenimente caritabil din Europa. Acesta vine în ajutorul a 10.233 de copilași aflați în grija Asociației Glasul Vieții. Festivalul va avea loc pe Stadionul „Emil Alexandrescu”.