Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

”Bunătăți de soi din România”

Târgul de produse românești ”Bunătăți de soi din România” va fi organizat la Iași în perioada 18-20 August. Se va desfășura între orele 10.00 – 20.00, la complexul commercial ”Era Shopping”.

Evenimentul face parte din campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub sloganul „Cumpără românește!”. Cei prezenți la târg vor avea ocazia să-și procure preparate dintr-o gamă variată. Vor fi peste 40 de produse din județele: Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava sau Vaslui, atestate de MADR ca produse tradiționale.

Oferta operatorilor economici care obțin aceste produse bazate pe rețete transmise din generație în generație este diversificată. Categorii sunt: carne și lapte, ouă, pește, legume și fructe, produse de patiserie, miere și produse apicole, vin și băuturi spirtoase.

Citiți și: Marcel Ciolacu: mâncarea s-a ieftinit cu 40%.

Conform celor prezentate în ziarul ”BZI”, la târg se vor găsi fructe și legume uscate, ceaiuri, produse apicole și produse lactate. Acestea au dobândit mențiunea de „produs montan”. Vizitatorii vor găsi în cadrul târgului „Cașcavalul de Săveni”din arealul geografic al județului Botoșani. Din anul 2021 a dobândit protecția europeană Indicație Geografică Protejată – IGP.

Din cadrul târgului, cumpărătorii vor putea degusta și alege vinuri albe, roșii, roze, vinuri liniștite și spumante. Acestea au Indicație Geografică sub marca “Cotnari”, parte din regiunea viticolă a Podișului Moldovei. Vinurile din podgoria Cotnari sunt vinuri de calitate superioară cu denumire de origine controlata (D.O.C). Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi va fi prezentă la eveniment cu mai multe sortimente de vin.    

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!