Românii nu vor să meargă la medic. Un raport Eurostat are cifre îngrijorătoare: chiar dacă încă mai sunt medici în România, numărul de consultații e foarte redus. În ciuda exodului masiv de medici, reclamat atât de sistemul medical, cât și de universitățile de medicină și farmacie din România, un raport publicat luna aceasta de Eurostat arată că România se află în media regiunii, în privința numărului de profesioniști în domeniul sănătății. Conform raportului, citat de 360medical.ro, suntem pe locul 19 din 27 de state membre ale UE. Un alt raport al Eurostat arată faptul că suntem la coada clasamentului atunci când discutăm despre vizitele făcute de români la medic pentru rezolvarea problemelor de sănătate.
Citește și: Medicii sunt la mare căutare.
Datele raportate sunt pentru 2021, notează 360medical.ro, iar în România numărul mediu de consultații pe locuitor a fost de 4,9. Cifra este în creștere față de 2020, primul an pandemic, când au fost 4,6. În orice caz, cifra rapoartelor este sub cea de 5,3 din 2019. La nivel european suntem pe locul 17 din 27 state membre UE. Cele mai multe consultații au fost în Slovacia – 11/cetățean, iar cele mai puțin în Suedia și Grecia, 2,3 respectiv 2,7.
„Datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că numărul de medici – categorie care nu îi include pe stomatologi – din România era în 2021 de 68.760. Asta înseamnă circa 360 medici/100.000 de locuitori. În UE, în 2022 existau 1,82 milioane de medici în activitate, din care cei mai mulți (377.000, echivalent cu 21% din numărul total de medici din UE) activau în Germania”, notează publicația citată.
Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook.