Acest sfârșit de săptămână este unul aparte pentru locuitorii din Tomești, unde se vor serba zilele comunei. Vineri va fi inaugurată și creșa din cadrul Școlii Gimnaziale Chicerea. Ca de obicei, sărbătoarea de vineri, 8 septembrie 2023, va începe cu o slujbă religioasă, diferite activități culturale, apoi cu distracție și voie bună în zona Sălii Sporturilor Tomești, la amfiteatrul „Petru Oarză”.
Vor fi tot felul de activități atât cu copiii, cât și cu tineretul, dar și cu seniorii. Mai mult decât atât, în cadrul manifestațiilor, începând cu orele 12:00, în parcul Unirii din localitate va fi inaugurat bustul lui Mihail Kogălniceanu. Primarul comunei a transmis faptul că acest eveniment a devenit o tradiție, în fiecare an fiind inaugurat câte un bust al unei personalități care a contribuit la Marea Unire.
Alte evenimente: Hramul comunei Hălăucești, pe 9-10 septembrie.
Peste 38 de proiecte intrate pe linie dreaptă în comuna ieșeană Tomești. Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești, a reușit să implementeze, să contracteze și să obțină fonduri europene pentru zeci de proiecte importante pentru comunitate. Mai exact, dintre cele 40 de proiecte pentru care comuna va primi fonduri europene, peste 20 au intrat deja pe linie dreaptă. Printre acestea se numără cele de canalizare, construire de poduri, reabilitarea instituțiilor de învățământ și a blocurilor de locuințe, asfaltarea drumurilor.
La concertul ce va avea loc începând cu orele 15:00 vor urca pe scenă
- Andra & Band
- Ecaterine & Dimitri
- Margareta Clipa
- Dan Doboș
- Alexandra Amarandei Haidău
- Trupa The Sky
- Daria Ciulei și alții
La finalul săptămânii, localnicii din comuna ieșeană Tomești sunt invitați să participe la evenimentele organizate de primărie.
Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile din județul tău!