Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Axa rutieră Iași – Suceava, cârpită cu bolovani de CJ. Drumul a fost făcut recent cu bani europeni

Axa rutieră Iași – Suceava, cârpită cu bolovani de CJ. Drumul a fost făcut recent cu bani europeni. Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași efectuează lucrări de consolidare și întreținere a sectorului de drum din DJ 281D cuprins între km 30+370-30+640, în zona lacului Bulbucani. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Iași pe site-ul vesteaiașului.ro

„Facem toate eforturile pentru a dezvolta infrastructura rutieră a județului și a oferi condiții bune ieșenilor. Până în acest moment, s-a intervenit prin săpături și excavări și blocaj cu bolovani. Sectorul de drum va fi redat traficului la nivel de piatră spartă, cu menținerea restricțiilor de viteză stabilite. Ulterior, după efectuarea măsurătorilor privind stabilizarea terenului, se va proceda la așternerea stratului de asfalt. În paralel, Consiliul Județean Iași este în etapa de reluare a procedurii pentru monitorizarea zonei.”, spune Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe pe același site.

Drumul e făcut recent cu bani europeni

Ce uită șeful județului, Costel Alexe, să spună este că acest drum a fost făcut recent cu bani europeni și este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră județeană din țară. Drumul care nici nu a fost inaugurat se surpă pe zi ce trece de luni bune. (citește AICI)

„Am atras atenția încă de acum 5 luni asupra problemelor din această zonă. Iată că acele denivelări s-au transformat în cratere. Exact ca impactul administrației județene peneliste pentru Iași. De la incompetență la dezastru. Sper ca în timpul pe care îl mai au de petrecut la Consiliul Județean, Costel Alexe și echipa de fanfaroni să se îngrijească ca această investiție să fie dusă la bun sfârșit. Altfel vom pierde banii europeni. Nu știu cine își va putea asuma recepția acestor lucrări de mântuială. Au făcut praf cel mai mare proiect de infrastructură rutieră câștigat de o administrație județeană în anii trecuți. Păcat că singurii care vor avea de pierdut sunt, din nou, ieșenii”, declara recent senatorul Maricel Popa.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare Instagram și Facebook.