Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

„Aleargă, fii parte din natură!”,  la MÂRZEŞTI TRAIL RUN

„MÂRZEŞTI TRAIL RUN” este o competiție de alergare care va avea loc în data de 30 septembrie 2023, începând de la ora 9. În program sunt înscrise patru curse:

Cursa familiei – 2 km

Cros popular – 4 km

Cros – 10 km

Semimaraton – 21 km

Citește un alt articol: Începe Festivalul Internațional de Teatru.

Aflat la prima ediție, concursul va avea startul și sosirea în poiana de lângă cantonul silvic de la Pădurea Mârzeşti (Breazu). Asociația Rediu lui Tătar este iniţiatorul evenimentului, alături de două grupuri de alergători din Iaşi, „Viaţa în mişcare la UAIC” şi „Running Iaşi”, care în parteneriat cu Direcţia Silvică Iaşi, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport şi de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, alãturi de Primãria Comunei Rediu, cu sprijinul sponsorului principal Viacons Rutier, au pornit de la îndemnul „ALEARGĂ, FII PARTE DIN NATURĂ!”, gândind acest eveniment cu scopul de a oferi practicanţilor alergării în natură un nou prilej de bucurie, întâlnire şi de a promova o parte din traseele și potecile din partea de nord-vest a Municipiului Iaşi, ca o zonă cu potențial mai puţin exploatat până în prezent pentru practicarea sporturilor în aer liber.

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași! 

Primaria Miroslava

noiembrie 26, 2024

Primăria Comunei Miroslava a obținut o finanțare...
Primăria Pașcani
Primăria Pașcani