Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Farmaciștii intră în grevă japoneză

Farmaciștii intră în grevă japoneză. Colegiul Farmaciştilor a anunţat într-un comunicat de presă, citat de 360medical.ro, că mai multe farmacii comunitare independente din toată ţara, inclusiv din Iaşi, au demarat o grevă japoneză. Greva va fi pentru a protesta împotriva decontărilor întârziate cu până la trei luni de zile. Aceştia acuză Casa Naţională de Asigurări de Sănătate că nu au fost făcută decontarea unor facturi timp de peste trei luni. Activitatea se poate bloca oricând.

În comunicatul remis presei se menţionează că în septembrie s-au făcut plăţi pentru o parte dintre sumele datorate pentru luna mai. Astfel, farmaciştii rămân cu banii blocaţi şi cu imposibilitatea de a face noi achiziţii.

Află și despre: Zilele Cardiologice.

„Depăşirea termenelor obligaţiilor de plată ale Caselor de Asigurări de Sănătate către farmacii determină întârzieri la plata datoriilor farmaciilor către distribuitori. Pentru farmacii, aceste întârzieri au drept urmare atât aplicarea de penalităţi, cât şi întreruperea livrărilor de medicamente. Practic, sunt consecinţe asupra întregului lanţ de distribuţie a medicamentelor. Sumele respective sunt şi obligaţii de plată ale distribuitorilor către producători”, se menţionează în textul citat.

Întârzierile cele mai mari sunt pe programele naţionale pentru afecţiuni severe – oncologie, diabet, transplanturi. Sunt medicamente scumpe şi care nu pot fi înlocuite cu altele similare.

“Subliniem faptul că asistăm la crearea premisei de manifestare a riscului major de blocare a aprovizionării unităţilor farmaceutice cu medicamente, ceea ce se suprapune şi agravează situaţia deja existentă a discontinuităţilor în aprovizionarea pieţei farmaceutice din România cu unele medicamente”, mai arată Colegiul Farmaciştilor.

O promisiune în acest sens a venit de la Guvern. Acesta spus că va oferi fonduri din fondul de rezervă pentru ca CNAS să deblocheze unele plăţi. 

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!

octombrie 22, 2024

Ministerul Sănătății a actualizat lista medicamentelor care...

octombrie 22, 2024

Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare a lansat...

octombrie 22, 2024

Marile rețele se opun plafonării prețurilor la...

octombrie 22, 2024

Prețul aurului a depășit 400 de lei...