Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

Oficial: Marius Bodea candidat USR la Primărie

Oficial: Marius Bodea candidat USR la Primărie. Comunicat de presă USR:

Suntem de prea mult timp pe buza prăpastiei. Cu o Primărie aflată în pragul falimentului, incapabilă să își onoreze facturi de zeci de milioane de euro. Paralizată de dosarele penale ale actualului primar și cu ramificații adânci în întreaga structură de conducere.

Nici un proiect major de infrastructură nu a fost demarat la Iași în acești ultimi trei ani. Atât guvernarea locală, cât și cea națională au fost asigurate de aceeași culoare politică. Nici una dintre marile promisiuni din anul 2020 nu au fost onorate, totul rămânând la stadiul de planșe și machete.

„Odată cu desemnarea mea oficială în calitatea de candidat al USR Iași pentru Primărie, pornim pe un drum ferm care va aduce, în sfârșit, schimbarea regimului local falimentar, măcinat de corupție, condus de facto de mafia imobiliară. Această schimbare nu este despre noi, cei din USR, ci este despre fiecare ieșean. Fiecare ieșean care își dorește un oraș cu un trafic decent, cu un aer mai puțin poluat, cu infrastructură școlară de nivelul lumii civilizate, cu un transport public performant capabil să devină principale alegere în privința mobilității și gratuit.

”Nici un demers complex nu poate fi făcut pe persoană fizică”

Toată campania internă din ultimii ani și tot efortul privind proiectele și soluțiile prezentate în spațiul public nu le-am făcut singur. Nici un demers complex nu poate fi făcut pe persoană fizică. Succesul unuia, precum câștigarea Primăriei Municipiului Iași, nu poate fi garantat decât de o echipă solidă. Am lucrat împreună cu colegii mei din USR Iași și cu profesioniști din afara partidului pentru a demonstra în mod direct că există soluții pentru principalele probleme ale Iașului. Unele chiar la îndemână, în vreme ce pentru implementarea altora sunt necesare mai mult curaj și mai multă pricepere.

Chiar și oferite la cheie administrației Iașului, nu doar că nu au fost implementate, ci au fost ignorate ori preluate pe mici bucăți, fără a garanta astfel impactul dorit final. Nimic din ceea ce am elaborat în materie de proiecte mari pentru comunitate nu am ascuns pentru campanie.

Citește și: PSD și USR nu vor să ”ardă” banii degeaba.

Pe toate le-am adus în atenția publicului în orice formă posibilă, de la conferințe de presă, la televiziune, social media și până la broșuri distribuite în peste o jumătate de milion de exemplare. Am lucrat, așadar, pentru comunitate neîncetat cu mult înainte de a se da startul vreunei curse electorale.

”Deschidem larg porțile USR Iași către toți profesioniștii care vor să ni se alăture”

Desigur, drumul care va fi încununat de câștigarea Primăriei Municipiului Iași și, din nou, a celui mai mare număr de consilieri locali, are nevoie de toți oamenii valoroși din Iași. Oamenii care realizează fundătura în care am ajuns astăzi cu administrația penelistă.

Află și: Sprijin pentru Autostrada A8!

Deschidem larg porțile USR Iași către toți profesioniștii care vor să ni se alăture. Către toți oamenii valoroși care doresc să vină alături de noi în Consiliul Local. Căutăm ieșeni de pe fiecare stradă, din fiecare bloc al orașului care să facă parte în mod direct din echipa care va aduce schimbarea în bine la Iași!

O competiție pentru Primăria Municipiului Iași, asumată serios, așa cum mi-am asumat serios orice misiune în viața mea. Nu este doar despre campania electorală, ci și despre capacitatea de a face față încă din prima zi mandatului.

”Cunosc cel mai bine ce au nevoie oamenii din acest oraș”

Am fost aici în toți acești ani. Cunosc cel mai bine ce au nevoie oamenii din acest oraș. Am venit cu soluții pentru toate marile probleme și le pot pune în aplicare din prima secundă de mandat.

Candidatura mea este asumată și fermă. Iașul modern și civilizat este proiectul vieții mele. Este ceea ce mă definește, este ceea ce mă ține în politică!”, a declarat senatorul Marius Bodea, candidatul USR pentru funcția de Primar al Municipiului Iași.

Vezi mai multe detalii: USR mizează pe Bodea la Primărie.

„Iașul are nevoie de un edil cinstit care să redea oamenilor speranța că în cea mai importantă instituție pentru ei, vor găsi o echipă disponibilă, gata să îi asculte și să îi ajute. Cred cu tărie că Marius Bodea este singura opțiune ca primar pentru un oraș care parcă a fost „retrocedat” mafiei și care a rămas în urmă. În loc să primească cetățenii ceea ce merită, în comunitatea lor, au primit hoții, pe tavă.

”Am încredere că ieșenii care sunt oameni foarte înțelepți”

USR vine cu un om integru, determinat, muncitor, care știe și ce are de făcut, dar și ce nu s-a făcut. Pentru că a fost mereu aici. Am încredere că ieșenii care sunt oameni foarte înțelepți, nu vor mai accepta să fie păcăliți și dezavantajați. De asemenea, nu vor face cadou următorii patru ani unei administrații care se întâlnește mai des cu procurorii, decât cu cetățenii. Propunem deci o schimbare fără amânare, absolut necesară”, a declarat Filip Havârneanu, președintele filialei municipale a USR Iași.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

octombrie 25, 2024

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România...

octombrie 23, 2024

Alegerile care au avut loc la finalul...

octombrie 23, 2024

Senator Maricel Popa: Dragi ieșeni, prieteni și...

octombrie 23, 2024

Ciucă îi cere doamnei Lasconi să se...