Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Prefectură

Guvernul interzice festivalurile și concertele organizate de primării

Guvernul interzice festivalurile și concertele organizate de primării. Executivul a pregătit deja un pachet de masuri pentru plafonarea cheltuielilor publice până la finalul anului. Măsura a fost luată după ce cheltuielile au crescut chiar și de patru ori față de perioada de referință.

Astfel, potrivit proiectului ordonanței de urgență, obținut de ȘtirilePROTV, se interzic festivaluri-concerte organizate de primării. Totuși, se permit doar evenimente de sfârșit de an și de zile oficiale ale unităților administrative, dar și acestea pe sume plafonate.

„În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, instituțiile și autoritățile publice locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, nu pot finanța din fonduri publice, cu excepția celor provenite din donații și sponsorizări, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice, dar fără a se limita la acestea.

Sunt exceptate de la prevederile alin.(4) cheltuielile cu evenimentele ocazionate de zilele declarate ca fiind zile oficiale ale unităților administrativ teritoriale precum și cheltuielile cu evenimentele ocazionate de sfârșitul de an. Cheltuielile cu organizarea acestor evenimente nu pot depăși media cheltuielilor lunare de aceeași natură realizate în perioada ianuarie-septembrie 2023.

Eventualele cheltuieli de această natură care depășesc plafonul stabilit anterior pot fi suportate din donații și sponsorizări”, se arată în proiectul de an normativ.

Primăriile, pasibile de amenzi

Dacă primăriile sau alte autorități publice nu vor respecta prevederile OUG, în cazul în care va intra în vigoare, sunt pasibile de amenzi substanțiale.

citește și: Istorie animată la Palatul Culturii

Nerespectarea prevederilor art. I și II constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională între 2.000 și 20.000 lei. Asta dacă fapta contravențională nu a fost săvârșită în alte condiții încât potrivit legii penale să constituie infracțiune.

În plus, actul normativ creează mecanisme necesare pentru cofinanțări, pentru a nu mai fi nevoie de rectificare bugetară.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!

august 6, 2024

Avertizare de călătorie pentru românii care se...

martie 12, 2024

Ziua Gărzii Naţionale de Mediu. Garda Naţională...

martie 11, 2024

Tu ești pregătit? Noi suntem pregătiți să...

februarie 29, 2024

Legea pensiilor are și norme de aplicare....