Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Botoșani: Încă un an școlar cu WC-ul în curte

În Botoșani, situația infrastructurii școlare rămâne critică în unele unități, conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean pentru anul 2023. Sute de elevi se confruntă în continuare cu condiții precare. Folosind astfel toalete aflate în fundul curții, lipsite de utilități esențiale, precum apă și încălzire. În peste 20 de unități școlare din mediul rural, această realitate dramatică persistă, iar doar trei dintre acestea sunt incluse într-un program de reabilitare. Zonele afectate includ comune precum Copălău, Corni, Hudești, Tudora, Românești, Viișoara, Blândești, Păltiniș, Vlădeni Deal, Frumușica, Mihăileni, Ungureni, George Enescu, Cândești.

Vezi și: Botoșani: Investiții de un milion de euro destinate persoanelor cu dizabilități.

Din acestea, doar școala din Copălău și alte două unități din Mihăileni sunt cuprinse în programe de finanțare. La nivel național, există 189 de astfel de toalete în curtea școlilor. În contrast, județele Bihor, Timiș și Cluj nu mai au școli cu astfel de condiții, iar în Satu-Mare această problemă pare să fi fost complet eliminată.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!