COMUNA ARONEANU
Comuna Aroneanu este situată în estul județului, în sud-estul Câmpiei Moldovei, subdiviziunea Jijiei inferioare, în vecinătatea nord-estică a municipiului Iași. Este deservită de șoseaua județeană DJ282G, care o leagă spre sud de Iași, unde se termină în DN24. Comuna Aroneanu se învecineaza cu comuna Victoria în partea de nord, Golaesti la nord-est, Holboca la sud-est, Popricani la vest si cu municipiul Iasi la partea de sud-vest.
Comuna Aroneanu este compusă din patru sate: Aroneanu care este sat reședință și satele Dorobanț, Rediu Aldei și Șorogari.
În comuna Aroneanu se află biserica „Sfântul Nicolae” (1594), monument istoric de interes național aflată în satul Aroneanu; precum și situl arheologic de interes național situat în vatra satului de reședință, sit ce cuprinde vestigii din Epoca Medievală (secolele al XVI-lea–al XVIII-lea). În rest, trei alte obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice — situl de „la Poligon”, și situl de „la Hârtop”. Cel de al treilea obiectiv, clasificat ca monument de arhitectură, este biserica „Sfântul Ilie” (1718) din satul Rediu Aldei.
Conform ultimului recensământ efectuat în 2011, populația comunei Aroneanu se ridică la 3.402 locuitori, în creștere față de recensământul anterior, când se înregistraseră 2.884 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (95,33%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,59%).
Comuna Aroneanu este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul Benoni Moruzi, de la Partidul Național Liberal, este în funcție din 2008.
2023 ADMINIS