Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Botoșani: UAIC a reabilitat conacul „Vasile Băcăuanu”

UAIC a reabilitat clădirea conacului de la Staţiunea de cercetare şi practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești.

Recepția lucrărilor a fost realizată de comisia de recepție, în prezența domnului Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC. Lucrările de reabilitare și modernizare au început în data de 22 noiembrie 2022. Valoarea acestor lucrări a fost de 2.639.260,14 lei, banii fiind primiți din fondul de rezervă al Ministerului Educației.

Citește și Directorul unui colegiu din Iași acuzat de DNA că ar fi primit bani pentru transferul unui elev

Clădirea stațiunii, cunoscută ca fostul conac boieresc Cordescu, a aparținut inițial boierului Dimitrie Cordescu. După cel de-al Doilea Război Mondial, conacul a fost preluat de autoritățile comuniste. A fost transformat în CAP, destinație pe care și-a păstrat-o până la Revoluția din 1989. În anul 2007, conacul cu terenul și clădirile adiacente au fost achiziționate de UAIC care a reabilitat zona, fiind transformate în stațiune de practică universitară.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!