În 2024, Inspectoratele Școlare Județene vor deveni Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar, funcționând ca servicii publice descentralizate subordonate Ministerului Educației. Aceste entități, care reprezintă fostele ISJ-uri.
Ele se vor ocupa de :
- administrarea rețelei și infrastructurii școlare,
- promovarea echității și participării în sistemul educațional,
- gestionarea resursei umane și a carierelor profesionale,
- organizarea evaluărilor și examenelor naționale,
administrarea școlară, - oferirea de sprijin și consiliere, inclusiv prin alocarea de fonduri,
- gestionarea aspectelor juridice și a activităților extrașcolare.
Până la data de 1 februarie 2024, vor fi stabilite și publicate regulile pentru concursurile destinate viitorilor șefi de direcții județene de învățământ și ceilalți inspectori, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației. Această schimbare ar fi trebuit să intre în vigoare inițial la începutul lunii noiembrie 2023, dar implementarea a fost amânată.
Află și despre: 10 milioane de lei pentru modernizarea unor drumuri județene.
Potrivit ordinului de ministru care reglementează măsurile tranzitorii pentru noile legi ale Educației, termenul limită pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Direcțiilor Județene de Învățământ Preuniversitar a fost 1 noiembrie 2023. Conform noilor prevederi ale legii educației, viitorii șefi ai Direcțiilor Județene de Învățământ Preuniversitar și ceilalți inspectori specializați în domeniu vor fi selectați prin intermediul unui concurs, a cărui metodologie urmează să fie definită și publicată până cel târziu la 1 februarie 2024 conform propunerii Ministerului Educației. Structura personalului auxiliar va suferi ajustări atât în componență cât și în număr, deoarece numărul de posturi va fi redus la nivelul direcției. Direcția Județeană de Învățământ, cunoscută anterior sub numele de Inspectoratul Școlar Județean Iași, va fi condusă în viitor de un director general și directori generali adjuncți, care vor fi numiți prin ordin al ministrului Educației după promovarea concursului.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!