Căutat de autoritățile din Germania, descoperit și reținut la granița moldo-română. Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat ucrainean, căutat de autorităţile din Germania. Este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă pe internet. În data de 14 ianuarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control. Asta pentru a intra în țară, pasager într-un microbuz, un cetățean ucrainean, în vârstă de 31 de ani.
Vezi și: Sărăcia îi impinge să ia calea străinătății.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă pe internet. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun fiind reținut la granița moldo-română.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!