Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Slujbe la ”Adormirea Maicii Domnului”

Slujbe la ”Adormirea Maicii Domnului”. Sfânta sărbătoare este un prilej de meditație și liniște sufletească. Credincioșii ieșeni pot alege să petreacă ore de pace spiritual în mai multe locuri.

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, din judeţul Neamţ, ctitorie a părintelui arhimandrit Justin Pârvu, îşi va sărbători hramul, prilej pentru care Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji aici Sfânta Liturghie. Mănăstirea Paltin, aflată la 35 km distanţă de oraşul Târgu-Neamţ şi care adăposteşte o obşte de peste 100 de maici, a fost iniţial aşezământ social-filantropic al Mănăstirii Petru Vodă, în timp obţinând şi titlul de mănăstire. Documentele istorice mărturisesc că viaţa monahală în aceste ţinuturi a existat din timpuri îndepărtate.

Citește și: Începe reabilitarea Mănăstirii Cetățuia!

În judeţul Botoşani, la Mănăstirea Cozancea din comuna Suliţa, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji Sfânta Liturghie cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal.
La Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va sluji Sfânta Liturghie.
La hramul Mănăstirii Frumoasa din Iaşi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va săvârşi Sfânta Liturghie.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!

noiembrie 25, 2024

Marcel Ciolacu și-a depus demisia din funcția...

noiembrie 25, 2024

Șoc în presa internațională. Alegerile prezidențiale din...

noiembrie 25, 2024

Referendumul organizat de Primăria Capitalei a fost...