Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Evenimente​

Sâmbătă, 30 martie, se va desfășura la Iași „Marșul pentru viață”

Sâmbătă, 30 martie, se va desfășura la Iași „Marșul pentru viață”.

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează sâmbătă, 30 martie, „Marșul pentru viață”. Evenimentul se încadrează în demersul pro-viață la nivel național, reunindu-se în acest an în jurul temei „Construim împreună pentru viață”, pledând astfel pentru o lume în care fiecare femeie însărcinată și fiecare copil sunt bineveniți și sprijiniți.

Redăm în continuare programul Marșului pentru viață, ce se va derula la Iași începând cu ora 13:00, cu plecare din Piața Unirii:

  • Imnul „Marșului pentru viață” interpretat de bursierii și voluntarii Pro Vita Iași alături de copiii de Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”, coordonați de Pr. George Alexandru Lupu
  • Cuvântul Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
  • Moment artistic susținut de Corul Marii Uniri
  • Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași
  • Moment artistic susținut de Corul de copii al Municipiului Iași
  • Premierea câștigătorilor concursului de creație „Viața prin ochi de copil”
  • Ioana Dumitrașcu, mamă care a trecut prin criză de sarcină
  • Pornirea pe traseul „Marșului pentru viață”: Piața Unirii – Colegiul Național – Bld. Independenței – Str. I. C. Brătianu – Teatrul Național – Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Unirii
  • Încheierea Marșului

„Marșul pentru viață” va reuni câteva puncte de informare și de promovare a valorilor vieții ale asociațiilor și departamentelor ce își desfășoară activitatea în sprijinul copiilor, părinților, familiilor:

  • Asociația „Studenților Creștini Ortodocși Români” Iași
  • Asociația „Tinerilor Ortodocși Români” Iași
  • Asociația „Studenți pentru Viață” filiala Iași
  • Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi”
  • Tabăra „Floare de colț” a Arhiepiscopiei Iașilor
  • Departamentul Minorităţi din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor
  • Asociația „Zbor de Fluturi”
  • Asociația „Down Iași România”

În Arhiepiscopia Iașilor, „Marșul pentru viață” are loc în 19 localități: Iași, Vlădeni, Bazga-Răducăneni, Țuțora, Podu Iloaiei, Țibănești, Scânteia, Pașcani, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Iacobeni, Ștefănești, Piatra-Neamț, Târgu-Neamț, Petricani, Borca.

„Construim pentru viață” cultivă o cultură a sprijinului față de femeile însărcinate, una a empatiei, în care acestea să-și poată împărtăși cu cei din jur, cu încredere și fără teamă, stările și problemele. Departamentul Pro Vita derulează Programul „Praesidio” pentru femeile însărcinate aflate în dificultate prin care oferă ajutor financiar și medical, consiliere post-avort, pune la dispoziție 3 apartamente de tip locuință protejată, asigură sprijin prin Grupul de suport pentru mamele de îngeri „Dincolo de nori este iubire”.

Citește și Rata șomajului a crescut în Iași, în special în rândul persoanelor cu vârsta peste 55 de ani

Tot în cadrul acestui program funcționează Cabinetul de consiliere pentru mame la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași și TELVERDE, linie telefonică gratuită pentru femeile aflate în criză de sarcină. În 2023, a început demersurile pentru construcția Centrului Maternal „Sf. Emilia”, conceput ca un serviciu social complex de tip rezidenţial, ce urmărește prevenirea separării copilului de părinţi, fiind organizat pe model familial.

„Construim pentru viață” înseamnă și crearea unor comunități de sprijin. De curând, Pro Vita Iași a demarat construcția casei pentru o familie cu 9 copii, în cadrul proiectului „Dar pentru copii”.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

Primăria Pașcani

noiembrie 26, 2024

Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani...
Primaria Iasi

noiembrie 26, 2024

Eveniment magic dedicat sărbătorilor de iarnă oferit...
Primaria Iasi
Primaria Iasi

noiembrie 24, 2024

Festivalul folcloric „Datini și obiceiuri de iarnă”...