„Pădure” cu peste 600 arbori și peste 100.000 de plante decorative – Parte din Cluj. Ce pregătește IULIUS pentru grădina ce va fi creată prin proiectul de reconversie urbană propus în zona Carbochim?
Peste 600 de arbori maturi, precum platani, tei, castani, arțari roșii, stejari piramidali, ginkgo biloba, carpeni și metasequoia, cu înălțimi ce ating chiar și 13 metri, sunt reuniți într-o pepinieră de aclimatizare a acestora. Mica „pădure” este pregătită pentru noul parc.
Se va crea în cadrul demersului de reconversie urbană prin care platforma Carbochim se va transforma într-un amplu proiect mixed-use, ce deschide acea parte din Cluj către întreaga comunitate. Concomitent, va fi păstrată și vegetația existentă în arealul industrial, dar și cea de pe malul Someșului (amenajat în cadrul proiectului). Acest lucru se întâmpla în funcție de posibilitatea recuperării, așa cum reiese din studiile dendrologice realizate.
Vezi și: Marea schimbare în administrarea pădurilor.
Cadrul natural creat prin noile zone verzi ce vor fi amenajate, de aproximativ 5 hectare, va fi completat cu peste 100.000 de plante de diferite dimensiuni. Investiția în proiectul de reconversie urbană este a companiei IULIUS. Acesata se ridică la jumătate de miliard de euro, fiind în etapa de avizare.
Exemplare impresionante de:
- platani
- tei
- ginkgo biloba
- castani
- stejari piramidali
- arbori de cauciuc
- carpeni
- arțari
- duzi
- arborele Iudei
- liriodendron
- metasequoia
Au fost selectați cu mult timp înainte, individual, pentru rezistența și capacitatea de adaptare a speciilor. Dar și pentru aspectul lor și spectacolul de culoare pe care îl oferă în fiecare anotimp.
Stadiul proiectului
„Sunt arbori maturi, de dimensiuni foarte mari, astfel încât beneficiile viitoarei grădini să poată fi comparabile cu cele ale unor parcuri cu o durată de viață deja îndelungată. Metasequoia sunt printre cei mai «vârstnici» arbori din pepinieră. Acești având până la 60 de ani, iar cei mai «tineri» sunt carpenii, de 13 ani.
Arțarii sunt, de asemenea, impresionanți, cu greutăți între 9 și 11 tone, iar platanii ajung până la 1,4 metri circumferință. Stejarii, arțarii, metasequoia ajung în prezent la înălțimi și de 13 metri”, a declarat Călin Revnic, inginer horticol IULIUS, care coordonează pepiniera.
Poate te interesează: Cota de prevenție la urs stabilită la 140 de exemplare.
Copacii în proces de aclimatizare sunt plantați după o tehnică ce permite transplantarea în orice anotimp (air pot), fiind prevăzuți cu sistem de irigații automatizat și beneficiind de tratamente fitosanitare, fertilizări și tăieri de întreținere.
O echipă de 6 oameni se ocupă de îngrijirea copacilor care vor înfrumuseța zonele verzi de peste 5 hectare ce vor fi amenajate prin proiectul mixed-use. Proiect propus pentru reconversia fostei platforme industriale, care va oferi continuitate parcurilor deja existente în zonă – Feroviarilor și Armătura. Pepiniera este găzduită de Stațiunea de Cercetare Horticolă din cadrul USAMV Cluj-Napoca.
IULIUS încurajează orașele verzi
Un parteneriat ce are ca obiectiv transferul de experiență către viitorii profesioniști în domeniu. Cadrul natural va fi completat cu peste 100.000 de plante de diferite dimensiuni, selectate pentru a susține biodiversitatea zonei. Dar și pentru a asigura o vegetație constantă indiferent de anotimp, în proiectul propus pentru reconversia platformei Carbochim (fabrica continuându-și activitatea în alte locații, modernizate și optimizate).
Noul parc va însemna și păstrarea unui procent cât mai mare din vegetația existentă în arealul platformei industriale, dar și din cea de pe malul Someșului, pentru a păstra caracterul cât mai natural în demersurile de implementare a culoarului verde-albastru al orașului, conform studiilor dendrologice realizate în acest sens.
Citește despre un eveniment: Se pot face rezervări online la Serile Filit de la Teatrul Național.
Până în prezent, IULIUS a dezvoltat grădini urbane de amploare în proiectele mixte din Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, însă spațiile verzi și copacii sunt prezenți inclusiv în proiectele de dimensiuni mai mici. În total, 13 hectare de grădini urbane, amenajate cu peste 80.000 de copaci și arbuști, însumând investiții inițiale ce depășesc 18 milioane de euro.
Sunt spații care aduc natura printre oameni și care au devenit zone de atractivitate, pentru că aici se îmbină relaxarea cu numeroase evenimente în aer liber, accesibile tuturor: concerte, festivaluri, competiții sportive, proiecții cinematografice, spectacole de teatru, târguri și multe altele.
Urmăriți-ne și pe paginile de socializare Instagram și Facebook.