Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

De ce să nu devină Iașul un hub sportiv?

De ce să nu devină Iașul un hub sportiv? Că nu vom avea stadion nou la Iași prea curând ne-am convins. La fel ne-am convins și de sala polivalentă. Din păcate, nici bazinul olimpic nu pare prea aproape de realizare. Lipsa proiectelor mari de infrastructură sportivă plasează Iașul la coada clasamentului național când vine vorba de posibilitățile de a frecventa un sport, fie el de perfomanță sau doar amator.

          Un alt punct delicat însă regăsit în politicile sportului din diferite state europene este dezvoltarea bazelor de pregătire. Multe orașe din România și orașe europene unde s-au construit arene noi, impunătoare, la cele mai moderne standarde, se confruntă cu următoarea realitate: avem unde juca, dar nu mai are cine juca!

          Ceea ce vreau să spun este că fără o orientare către construcția de baze sportive multifuncționale, care să pregătească sportivii multi-disciplinar și care să îi găzduiască în stagii de pregătire astfel încât să fie pregătiți de competiții, vom trăi într-o Românie cu stadioane și arene unde se vor organiza diferite evenimente nesportive, și nu meciuri de fotbal sau alte concursuri de performanță.

De ce să nu avem centru de excelență sportivă național?

          Avem nevoie și la Iași de un astfel de concept: bază de pregătire sportivă multidisciplinară. Este păcat ca într-un oraș centru universitar atât de mare să nu existe o colaborare. Colaborare între autoritățile locale și mediul universitar astfel încât să se asigure cele mai bune condiții pentru identificarea, pregătirea și evoluția tinerilor sportivi.

Citește și despre: Cupa Tineretului la Miroslava.

          Un alt argument este capacitatea Iașului de a fi cel mai important oraș al Moldovei. Regiunea noastră a dat de-a lungul timpului mulți campioni. De ce să nu dăm ocazia celor din viitor să fie adoptați de Iași?

          O bază de acest gen poate concentra copiii înzestrați ai Moldovei. Îi poate pregăti indiferent de mediul din care aceștia provin, de posibilități financiare sau posibilitatea de a urma studii de calitate.

          Chiar dacă alte orașe au construit stadioane moderne și săli de sport noi, putem și la Iași. Propunem un concept care să facă din orașul nostru pepiniera numărul unu a țării în ceea ce privește pregătirea sportivilor de performanță. Îndemn autoritățile locale ieșene să analizeze această propunere. Să identifice puncte de finanțare din bugetul local, dar și oportunități pe filieră guvernamentală sau posibilități de finanțare europeană.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile din județul tău!

octombrie 23, 2024

Alegerile care au avut loc la finalul...

octombrie 23, 2024

Senator Maricel Popa: Dragi ieșeni, prieteni și...

octombrie 23, 2024

Ciucă îi cere doamnei Lasconi să se...

octombrie 21, 2024

Ciolacu propune măsuri pentru sprijinirea familiilor și...