Primarul comunei Drăguşeni a fost pus în libertate şi supus măsurilor de control judiciar.
Primarul comunei Drăguşeni, Eugen Nechita, a fost eliberat din arest, în baza unei sentinţe date, luni, de magistraţii Curţii de Apel Suceava.
Arestat pentru trafic de influenţă
Nechita, care a fost arestat pentru trafic de influenţă în dosarul angajărilor ilegale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. El are interdicţia de a părăsi teritoriul României, scrie agerpres.ro.
Pe 16 ianuarie, Tribunalul Suceava a dispus prelungirea mandatului de arestare în cazul lui Eugen Nechita, însă primarul a contestat măsura. Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat definitiv luni, înlocuind arestul preventiv cu controlul judiciar.
‘În baza art. 204 alin. 12 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul Nechita Eugen împotriva Încheierii nr. 9 din data de 16.01.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava, pronunţată în dosarul nr. 97/86/2024 al Tribunalului Suceava.
Citește și Mai multe localități din zona Pașcani, rămân fără gaze naturale și energie electrică
În baza art. 204 alin. 12 Cod procedură penală rap. la art. 237 alin. 2 rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. b Cod procedură penală şi la art. 215 indice 1 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 22.01.2024 şi până în data de 21.03.2024 inclusiv, faţă de inculpatul Nechia Eugen, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000’, se arată în soluţia instanţei publicată pe portal.just.ro.
Primarul comunei Drăguşeni a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat că ar fi primit mită 2.000 de euro pentru angajarea unei persoane în postul de asistent medical la Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga.
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!