Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Neamț: Funcționarea telegondolei va fi suspendată temporar

Funcționarea telegondolei va fi suspendată temporar. Primăria Piatra-Neamț informează că funcționarea telegondolei va fi suspendată pentru o perioadă de 5-6 săptămâni în scopul înlocuirii unor elemente de siguranță și efectuării unei inspecții tehnice. „Înlocuirea acestor componente este recomandată periodic de către producătorul echipamentelor telegondolei, firma Doppelmayr, pentru a asigura funcționarea optimă a instalației.

Vezi și:  Zimbri observați în libertate în zona Agapia.

Echipa societății Perla Invest, împreună cu specialiștii Doppelmayr, a asigurat că lucrările necesare vor fi efectuate în cel mai scurt timp posibil. Astfel estimând durata operațiunilor la maxim 5-6 săptămâni. Pe lângă intervențiile tehnice, telegondolele vor fi supuse și unui proces de igienizare pentru a fi pregătite pentru sezonul estival. Momentul pentru realizarea acestor lucrări a fost ales într-o perioadă în care numărul călătorilor este mai redus, pentru a minimaliza impactul asupra activității telegondolei. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri și vă mulțumim pentru înțelegere!”, se precizează în comunicatul emis de primărie.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!