50 de autobuze electrice destinate transportului metropolitan. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a semnat contractul pentru livrarea primelor autobuze electrice destinate transportului metropolitan. Asta împreună cu reprezentantul asocierii câștigătoare a licitației. La ceremonie au fost prezenți și reprezentanți ai localităților din Zona Urbană Funcțională Suceava.
Conform contractului, vor fi furnizate 50 de autobuze electrice. Dintre acestea, 18 cu o lungime de 12 metri. Restul microbuzelor cu o lungime de 6 metri, destinate traseelor din Zona Urbană Funcțională, ce include municipiul Suceava, orașul Salcea și mai multe comune învecinate.
Vezi și: Elevii din 26 de comune vor circula cu microbuze electrice.
Primele 37 de autobuze urmează să fie livrate în decurs de 6 luni, până în luna august, iar celelalte 13 în termen de până la 12 luni, conform acordurilor contractuale.
Valoarea totală a contractelor semnate se ridică la 20.706.570 euro și este finanțată prin intermediul Programului Național de Redresare și Reziliență.
Autobuzele de 12 metri sunt fabricate de compania chineză Zonson Smart Auto Corporation și sunt modelul GTZ, similar cu primele autobuze electrice utilizate în municipiul Suceava. Microbuzele cu lungimea de 6 metri sunt produse de Xiamen King Long United Automotive Industry, Co. Ltd, tot din China, și sunt modelul K06.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!