Finanțare nerambursabilă de 676.536 de lei pentru 28 de ONG-uri. Anul trecut, Consiliul Județean (CJ) Vaslui a alocat suma de 700.000 de lei organizațiilor neguvernamentale din județ. Celor care activează în domeniile cultură, culte, social, sport și activități de tineret. Aceste fonduri au fost destinate proiectelor cu scopul de a stimula persoanele juridice fără scop patrimonial în realizarea unor obiective de interes public local.
În cadrul programului județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes local pentru anul 2023, au fost depuse 40 de proiecte, distribuite astfel:
- 12 proiecte în domeniul Cultură
- 4 în domeniul Culte
- 3 în domeniul Social
- 17 în domeniul Sport
- 4 în domeniul Activități de tineret
Vezi și: Stații de reîncarcare pentru autoturismele electrice, la Bârlad.
După evaluare:
- 22 de proiecte au fost considerate eligibile pentru finanțare
- 10 au fost incluse în lista de rezerve
- 8 au fost respinse din cauza neîndeplinirii tuturor criteriilor prevăzute în ghidurile solicitantului
Reprezentanții CJ Vaslui au declarat că din cele 22 de proiecte selectate pentru finanțare, s-au semnat 21 de contracte, un beneficiar renunțând la finanțare. Valoarea totală a finanțării nerambursabile pentru cele 21 de proiecte a fost de 530.839 de lei, rezultând economii totale în valoare de 169.161 de lei.
Valoarea totală cumulată a celor 10 proiecte aflate pe lista de rezerve este de 211.283 de lei. Prin relocarea economiilor de 169.161 de lei, au fost alocate sume și s-au semnat contracte de finanțare pentru 7 proiecte aflate pe lista de rezerve. Astfel, după redistribuirea sumelor pentru cele 7 proiecte de pe lista de rezerve, au fost semnate în total 28 de contracte de finanțare, cu o valoare totală aprobată de 676.536 de lei.
Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!