Plafonul stabilit pentru gaze naturale ar putea fi scăzut. Prețul gazelor pentru consumatorii casnici și noncasnici este reglementat până la data de 1 aprilie 2025, conform unei legislații în vigoare. Conform acesteia, prețul plafonat este de 310 lei/MWh.
Adrian Tighici, directorul SC Gaz Est Vaslui, a subliniat că niciun operator din piață nu a încălcat acest plafon stabilit prin ordonanță. Mai mult, sancțiunile pentru depășirea acestui prag sunt extrem de severe. Acestea pot ajunge până la 3-5% din cifra de afaceri.
„În ceea ce privește tarifele practicate de noi, nu am ajuns la prețul maxim plafonat de ordonanță. În fiecare lună, am avut prețuri sub nivelul plafonului. De exemplu, prețul din decembrie 2023 a fost sub plafonul de 310 lei/MWh, cu o reducere de 3%”, a explicat Adrian Tighici.
Creșterea facturilor în decembrie 2023 se datorează în principal consumului mai mare, determinat de temperaturile scăzute
Conform legislației, operatorii din piață sunt obligați să păstreze un stoc de 60% din gaze pentru sezonul rece. Dacă acest stoc nu este complet utilizat, surplusul se păstrează pentru anul următor. În prezent, în Europa se observă o tendință de scădere a prețurilor gazelor naturale. În acest context se discută despre reducerea plafonului impus prin ordonanță.
În perioada următoare, 34 de unități administrative-teritoriale (UAT-uri) din județul Vaslui vor beneficia de finanțare prin Programul „Anghel Saligny”. Proiect pentru dezvoltarea rețelelor de gaze naturale. Dacă toate aceste proiecte vor fi implementate, în 2028 aproximativ 42% din teritoriul județului Vaslui va fi acoperit de rețele de gaze. Cu o lungime totală de 500 de kilometri și aproximativ 10.000 de consumatori rurali conectați.
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!