Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Încep lucrările pentru Dedeman Pașcani

Lucrările pentru noul magazin Dedeman Pașcani de pe strada Grădiniței, în apropierea magazinului JYSK, urmează să înceapă în curând. Asta conform declarațiilor primarului municipiului, Marius Pintilie, în cadrul unei conferințe de presă săptămânale. Împreună cu acest proiect, va fi reamenajat și sensul giratoriu din fața terenului. Asta prin lărgirea semnificativă a intersecției dintre străzile Grădiniței și Calea Iașului, parte pe domeniul public și parte pe terenul societății. Investiția, care va fi realizată și decontată de Dedeman printr-o firmă de construcții, este programată să fie finalizată în maxim 16 luni de la semnarea protocolului și urmează să fie predată administrației locale.

Autorizația de construcție a fost emisă în toamna anului trecut

Terenul destinat construirii centrului comercial are o suprafață de aproape 62.000 de metri pătrați, formată din opt parcele.

Potrivit unor surse neoficiale, magazinul Dedeman de la Pașcani ar urma să fie dublu ca suprafață. Asta în comparație cu cel de la intrarea în municipiul Român. Conform informațiilor din Planul Urbanistic Zonal, noul centru comercial va fi structurat pe un regim de înălțime cu parter și două etaje. La intrare acesta este prevăzut cu un magazin de tip fast food. Acest proiect este așteptat cu interes de locuitorii din Pașcani. Oferind oportunități pentru achiziționarea diverselor materiale de construcții și amenajări interioare, precum și perspective pentru locuri de muncă.

Vezi și: Teren predat pentru noua creșă din Pașcani pe strada Moldovei.

Este important de menționat că Planul Urbanistic Zonal pentru magazinul Dedeman din Pașcani a fost aprobat în septembrie 2022.

Dedeman reprezintă o afacere de succes a doi antreprenori români care, începând cu anul 1992, au dezvoltat un lanț de magazine cu materiale de construcții și produse pentru amenajări interioare de tip Do-It-Yourself (DIY). Este adresat celor interesați să-și construiască și să-și amenajeze locuințele. Gama de produse comercializate depășește 60.000 de articole în magazinele fizice și 85.000 online, pe site-ul și în aplicația lor. Majoritatea produselor provenind de la producători români sau importate. În prezent, în țară există 57 de magazine Dedeman, cu suprafețe cuprinse între 7.500 și 18.000 de metri pătrați, iar numărul total de angajați depășește 12.000.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primaria Miroslava
Primăria Pașcani
Primăria Pașcani