O nouă ediție a „Marșului Vieții”. Primăria Municipiului Iași va organiza în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași și Rabinul Josef Wasserman din Israel o nouă ediție a „Marșului Vieții” în perioada 23 – 30 iunie 2024. Evenimentul marchează comemorarea a 83 de ani de la Pogromul de la Iași.
În această perioadă, Iașul va primi membri ai familiilor victimelor și supraviețuitorilor,
oficialități centrale și locale, membri ai Corpului Diplomatic și oaspeți internaționali.
Aceștia vor aduce un omagiu victimelor tragicelor evenimente alături de comunitatea ieșeană.
Vezi și: Alertă de bombă la hotel Trotuș din Onești.
Pe 27 iunie 2024, la Cimitirul Evreiesc va avea loc „Marșul Vieții”, un moment simbolic pentru recunoașterea contribuțiilor deosebite ale comunității evreiești la dezvoltarea Iașului. Participanții sunt așteptați să se adune la Centrul de Cartier Păcurari la ora 8:30, de unde va începe marșul către Cimitirul Evreiesc, programul oficial fiind programat să înceapă la 9:00.
Iașul a fost un oraș pionier pentru comunitatea evreiască în România,
marcându-se prin dezvoltarea
comerțului, artelor, medicinei, științelor și patrimoniului arhitectural.
Inclusiv cu primul teatru idish din lume, „Pomul verde”, situat în zona actualului Parc al Teatrului.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!