Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Primăria Victoria alocă fonduri pentru a realiza un centru de colectare a deșeurilor

Primăria Victoria a alocat suma de peste 2,6 milioane de lei pentru dezvoltarea unui centru de colectare a deșeurilor. Procedura de selecție a furnizorului a fost inițiată pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Cu data de 7 decembrie 2023, Primăria comunei Victoria a lansat pe SEAP procedura de licitație pentru construirea unui centru de colectare deșeuri prin aport voluntar. Companiile interesate au termen până la data de 27 decembrie 2023, ora 15:00, pentru a depune ofertele financiare.

Citește și Fostul Cinema Victoria va beneficia de o nouă faţadă. Acum 60 de ani, a avut loc inaugurarea clădirii

Contractul are o valoare totală de 2.605.511,15 lei, excluzând TVA, ceea ce echivalează cu 524.490 de euro, fără TVA. Locația sugerată pentru implementarea investiției se găsește într-o zonă în afara ariei satului Victoria, în comuna Victoria, județul Iași.

Sursa de finanțare pentru procedura curentă este reprezentată de Contractul de finanțare nr. C3I1A0122000282 încheiat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acest contract este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Apelul nr. PNRR/2022/C3/S/I.1.A, Pilonul 1, Tranziția Verde. Componenta C3 se referă la managementul deșeurilor, iar Investiția I1 se concentrează pe dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune. Subinvestiția I1.a se axează pe înființarea de centre de colectare prin aport voluntar.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

Primăria Iași

octombrie 25, 2024

Poli Iași se pregătește pentru meciul cu...
Primăria Iași

octombrie 25, 2024

Aeroportul scoate la licitație noi spații comerciale....
Primăria Iași

octombrie 25, 2024

Trenul Chișinău-Iași va circula până la Holboca....
Primăria Pașcani

octombrie 25, 2024

Avem gaz metan în cartierul Gâștești. Primarul...