Se profilează un nou parc eolian. Proiectul ar urma să fie realizat în Movileni de către doi frați danezi. Conform informațiilor obținute de către ZDI, multinaţionala Eurowind Energy AS din Danemarca are în plan să amplaseze în comuna ieşeană Movileni, conform surselor noastre, 40 de turbine eoliene marca Vestas. Fiecare eoliană produce 7,2 MW.
Parcul eolian din Movileni ar urma să fie amenajat pe o suprafaţă de peste 200 de hectare. Turbinele vor fi montate din zona Iepureni şi până pe dealurile de la Potângeni. Acestea vor avea între 135 -165 de metri, o pală măsurând între 65 – 85 de metri. Proiectul de la Movileni se află în stadiul de avizare, conform certificatului de urbanism emis de Primăria Movileni în luna iunie 2023.
Află și despre: Un nou parc eolian.
„Construire centrală electrică eoliană CEE Movileni compusă din turbine eoliene, drumuri acces (publice şi private), platforme montaj/ întreţinere staţii electrice de transformare (proprii), conductori electrici de joasă, medie şi înaltă tensiune, instalaţie de racordare la SEN şi organizare şantier, realizată pe raza UAT Movileni, judeţul Iaşi”, este obiectul actului urbanistic.