Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Taxele și impozitele pe clădirile aflate în stare de degradare, majorate cu 500% la Iași

Taxele și impozitele pe clădirile aflate în stare de degradare, majorate cu 500% la Iași.

În municipiul Iași, taxele și impozitele pe proprietățile personale care sunt în stare de degradare au fost majorate cu 5 ori. Primarul Mihai Chirica a explicat că, în trecut, s-au trimis mai multe avertismente proprietarilor. Însă aceștia nu au luat măsurile necesare, motiv pentru care s-a ajuns la majorarea impozitelor.

În felul acesta, cetățenii vor fi nevoiți fie să-și amenajeze proprietățile lăsate în paragină, fie să le vândă:

Este doar o modificare de impozit prin creșterea lui acolo unde proprietarii nu au grijă de terenuri și fațade. Dar și o scoatere din evidența noastră cu această creștere acolo unde ei și-au îndeplinit obligațiile față de cerința noastră. Prin urmare, vrem să arătăm că suntem corecți. Adică știm să acționăm și într-un mod cu plus. Dar și într-un mod cu minus. În funcție de cum înțeleg și proprietarii să raporteze la solicitarea noastră de a avea un aspect mai frumos al orașului.

Citește și Proprietarii din industria turismului sau HoReCa din Iași vor trebui să plătească noi taxe pentru utilizarea muzicii ambientale

Este de 5 ori, este cu 500%. Dacă ar fi avut de plătit pe un teren, să spunem, un impozit de 500, 600 lei pe an. Dacă nu-și face curățenie pe teren, ar ajunge și la 2.500 lei. Cei care au răspuns inițiativei noastre și rugăminții noastre de a-și repara fațadele sau să-și curețe terenurile, prin hotărâre de consiliu, revenim la varianta inițială și plătesc impozit ca orice alt cetățean„, a spus Chirica.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primaria Miroslava
Primăria Pașcani
Primăria Pașcani