Vom avea iluminat modern? Aleșii locali vor avea miercuri pe masa de lucru a Consiliului Local o propunere de hotărâre prin care Primăria dorește să schimbe aproape 2000 de becuri cu tehnologie LED. Marele avantaj este că, prin schimbarea acestor lămpi de iluminat, se va realiza o economie de 415 MWh la consumul anual de energie electrică. Mai precis, consumul se va reduce cu mai mult de jumătate. 55,6 la sută este procentul menţionat între indicatorii tehnico-economici ai investiţiei.
Durata de execuţie va fi de 6 luni. Intervenţiile vor fi făcute pe 72 de străzi din aproape toate cartierele oraşului. Primăria a pregătit și suma care să acopere cheltuielile, adică 9 milioane de lei.
Citiți și: Bani pentru iluminatul public la sate.
Conform celor de la ZDI, „În situaţia în care valoarea totală a lucrărilor propuse nu atinge/ nu depăşeşte suma de 9 milioane de lei (valoarea maximă finanţată prin Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public de către Administraţia Fondului de Mediu pentru municipii de rang I), se va suplimenta/ reduce numărul de străzi pe care se va implementa proiectul”, precizează propunerea supusă votului aleşilor locali.
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și pe Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile!