Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași sărbătorește ca în fiecare an, pe 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului printr-o serie de acțiuni menite să aducă în atenția publicului larg problemele de mediu locale și globale. Aceste acțiuni subliniază necesitatea implicării fiecăruia dintre noi în adoptarea unui comportament responsabil și prietenos cu mediul pentru a face față provocărilor precum încălzirea globală, poluarea cu plastic și pierderea biodiversității, și pentru a restaura relația sănătoasă om-natură în deceniile viitoare.
În colaborare cu partenerii noștri, derulăm o serie de evenimente dedicate Zilei Mondiale a Mediului:
- Pe 28 mai, APM Iași a organizat masa rotundă “Protecția mediului și refacerea naturii la nivel local în contextul global al Agendei Dezvoltării Durabile – orizont 2030”. Evenimentul a facilitat comunicarea și schimbul de informații și bune practici între autoritățile locale și mediul academic specializat în protecția mediului.
- Pe 31 mai, în cadrul workshop-ului “Invenții și inovații în protecția mediului, gestionare resurse apă și deșeuri” organizat de Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, am prezentat “Raportul preliminar privind calitatea aerului în județul Iași-2023”.
- Pe 1 iunie, am celebrat Ziua Copilului și Ziua Mediului în lumea fascinantă a biodiversității din Delta Moldovei printr-o acțiune de birdwatching cu elevii Școlii Gimnaziale “Ionel Teodoreanu”, în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Gheorghe Asachi” Iași și Societatea Ornitologică Română – filiala Iași.
- Pe 2 iunie, la inițiativa Asociației CIVICA, am discutat informal despre “Prezentul și viitorul lacurilor și pădurii Ciric” ca arii naturale urbane, despre rolul instituțiilor de mediu și relația cu societatea civilă pentru îmbunătățirea colaborării în proiecte de mediu și restaurare a naturii.
- Pe 5 iunie, de Ziua Mediului, am organizat o activitate educativă despre Situl Natura 2000 Pădurea Bârnova, evidențiind valoarea sa ecologică și culturală, printr-un traseu tematic “Poiana cu schit – natură, cultură și spiritualitate” alături de copiii și cadrele didactice de la Școala Primară “Hänsel und Gretel” și Direcția Silvică Iași.
- Tot pe 5 iunie, la ora 12.00, la Centrul Permanent de Colectare DEEE din str. Pompei nr. 3, printr-o tombolă cu premii, se încheie “Campania de colectare deșeuri electrice în Municipiul Iași” inițiată de EcoArena, unde APM Iași este partener.
- Pe 6 iunie, de la ora 10.00, la sediul APM Iași, se încheie proiectul “Om, Mediu, Alimentație, Sănătate” derulat de Biblioteca Județeană “Gh. Asachi” Iași, cu prezentări pe tema “biodiversitatea urbană” susținute de elevii liceelor participante.
- În perioada 7-9 iunie are loc cea de-a XIX-a ediție a Conferinței Internaționale “Present Environment and Sustainable Development”, organizată de Facultatea de Geografie și Geologie – Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași.
- Evenimentele dedicate Zilei Mediului la Iași se încheie pe 8 iunie cu Concursul “Prietenii Naturii” organizat de Palatul Copiilor Iași și atelierul EcoNatura desfășurat în cadrul festivalului ȘOTRON de Biblioteca Județeană “Gh. Asachi” Iași și APM Iași.
Acțiunile fac parte din programul mai amplu Zilele Mediului 2024 la Iași, desfășurat între 21 mai și 8 iunie, un program de informare-conștientizare dedicat Zilei Internaționale a Biodiversității pe 22 mai și Zilei Mondiale a Mediului pe 5 iunie.
Mulțumim partenerilor noștri în programul Zilele Mediului 2024 la Iași: Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Societatea Ornitologică Română (SOR) – Filiala Iași, Facultatea de Biologie – UAIC, Facultatea de Geografie și Geologie – UAIC, Grădina Botanică “Anastasie Fătu” Iași, Complex Delta Moldovei, Direcția Silvică Iași, SC Salubris SA, EcoARENA, Palatul Copiilor Iași și școlilor cu spirit eco din jud. Iași.
În contextul necesității de acțiuni urgente pentru combaterea schimbărilor climatice, pierderii biodiversității și risipei de resurse, prin toate aceste acțiuni ne dorim să trecem de la “a ști” la “a face”, la toate nivelurile comunității, și să devenim toți Prietenii Mediului!