Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Teren de minifotbal conform standardelor FIFA la Miroslava


Teren de minifotbal conform standardelor FIFA la Miroslava. Finalizarea lucrărilor la terenul de minifotbal din satul Horpaz este aproape de realizare. Zilele trecute s-a turnat stratul de beton, iar în curând va începe montarea gazonului sintetic special, conform standardelor FIFA. De asemenea, se vor efectua lucrările de iluminat și împrejmuire a terenului. Execuția proiectului se estimează că va fi finalizată în aproximativ o lună. Proiectul primește finanțare din partea Consiliului Județean Iași, fiind inclus în lista comunităților locale câștigătoare în cadrul sesiunii din 2023 a Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială pentru perioada 2021-2024.

Vezi și: Angajări în sectorul medical din Iași: au fost deblocate 262 de posturi.

Valoarea totală a proiectului este de 527.138,80 lei, din care Consiliul Județean Iași a aprobat suma de 350.000 de lei. Suprafața totală pe care se desfășoară lucrările este de 3.344,70 metri pătrați, iar terenul de minifotbal ocupă aproximativ 963 de metri pătrați. Accesul la teren va fi posibil din strada Tineretului.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!