Sute de întârzieri ale zborurilor companiilor aeriene și zeci de zboruri anulate. În plin sezon al vacanțelor, astfel de incidente nu fac decât să sporească stresul pasagerilor. Conform conducerii Aeroportului Otopeni, într-o singură săptămână au fost înregistrate 400 de avioane cu întârzieri și câteva zeci de zboruri anulate.
Ministerul Economiei a cerut sprijin la nivel european în privința unei companii aeriene care are multe astfel de probleme. Pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate pot depune reclamații la centrul european al consumatorilor din România.
Pasagerii unui zbor din Bologna spre București au avut de așteptat mai mult de 20 de ore. Compania a anunțat întârzieri repetate, iar oamenii au primit doar vouchere de patru euro. În aceeași zi, un zbor spre Londra a fost anulat. În ambele cazuri, implicată a fost compania Wizz Air. Operatorul aerian a transmis că, în astfel de perioade de vârf, la fel ca alte companii aeriene, se confruntă cu diverse perturbări operaționale, care au dus la întârzieri și anulări nedorite. Pasagerii sunt sfătuiți să verifice site-ul și aplicația.
Numărul de reclamații pentru compania Wizz Air este tot mai mare, inclusiv la consulatele din alte țări, susține ministrul Economiei. Aflat la o reuniune în Spania, oficialul a cerut sprijinul privind problemele Wizz Air comisarului european cu atribuții privind Protecția Consumatorului, Didier Reynders.
Unde poate fi depusă reclamația?
Comisarul european le-a transmis pasagerilor români să ceară sprijin prin Centrul European al Consumatorilor din România. Reclamația poate fi depusă online pe site-ul Centrului European al Consumatorilor de la noi – eccromania.ro. Reclamantul trebuie să fie cetățean român și compania aeriană trebuie să aibă sediul în alt stat european. Trebuie să introducem datele personale și să descriem pe scurt ce s-a întâmplat. Putem atașa și documente. Teoretic, răspunsul ar urma să vină în cel mult zece săptămâni.
Citește și despre: Un nou atelier de educație muzeală și dezbatere la Iași.
De la începutul anului, centrul din România a înregistrat doar 3.000 de reclamații, iar cele mai multe se referă la transportul aerian. Aproximativ 500 sunt la adresa companiei Wizz Air.
Oficial, în cazul anulării sau amânării unui zbor, pasagerii pot primi compensații de până la 600 de euro. În cazul în care procesul pare greoi, păgubiții pot apela și la firme specializate pentru obținerea despăgurbirilor.
Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!