CS Omega Tehnoton Iași aniversează 20 de ani de la înființare, perioadă în care s-au înregistrat rezultate deosebite la nivel național și internațional. Sportivii legitimați s-au numărat printre performerii competițiilor la care au participat ducând cu cinste numele României și al Iașului pe marile arene de tir sportiv ale lumii. Cel mai prolific rezultat rămâne cel de la Olimpiada de la Londra, din 2012, când Alin Moldoveanu a câștigat medalia de aur, în proba de pușcă aer comprimat, pe distanța de 10 metri.
Alte rezultate importante au fost înregistrate de Roxana Tudose, campioană europeană pe echipe, campioană și recordmenă națională, Gabriel Cristache, Alexandru Saucă, Iulian Raicea, Roxana Zota, Sorana Antonela Babii, Ion Rareș, Eva Maria Georgescu – toți campioni naționali.
Vezi un alt articol: Răspunsul ministrului Rafila la acuzații USR.
De asemenea, directorul competiției de la Iași și antrenor la CS Omega Tehnoton, Sorin Babii este multiplu campion olimpic, mondial și european. În vasta sa carieră sportivă a participat la 6 olimpiade.
„20 de ani au trecut foarte repede. Mă bucur că am reușit să ținem steagul sus într-un sport al concentrării, echilibrului și agilității. Performanțele înregistrate pe parcursul acestor ani s-au dovedit a fi dintre cele mai însemnate, iar aurul olimpic de la Londra al lui Alin Moldoveanu a reprezentat punctul maxim al performanței. Am încredere că, alături de Sorin Babii, vom descoperi alți tineri valoroși care vor performa în anii următori.” a declarat senatorul Maricel Popa, președintele CS Omega Tehnoton Iași.
Competițiile de anvergură
Dintre competițiile de anvergură organizate în Poligonul de tir sportiv de la Iași menționăm:
- Campionatele Balcanice de Tir Sportiv (2005);
- Duelul Campionilor. O reeditare a Finalei olimpice de la Londra din 2012 (2013). Invitați de onoare: Nicolo Campriani și Alin Moldoveannu, campioni olimpici;
- Trofeul Campionilor (2016). Invitați de onoare: campionii olimpici Nicolo Campriani, Alin Moldoveanu, Nino Saukvadze și Maria Grozdeva;
- Din 2017 și până în prezent se desfășoară constant una dintre etapele din cadrul Campionatului Național de Tir Sportiv.
Vezi evenimentele săptămânii: Spectacole de excepție în această săptămână la Opera.
Reamintim faptul că, în perioada 16 – 19 noiembrie se vor desfășura la Iași Campionatele internaționale de tir sportiv ale României. Concursul va fi organizat de clubul sportiv Omega Tehnoton Iași în parteneriat cu Federația Română de tir sportiv. Vor participa aproximativ 200 de sportivi și antrenori din Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova și România. Aceștia se întrec în bine cunoscutele probe de pistol și pușcă aer comprimat 10 metri. Grand Prix-ul de tir se va disputa concomitent cu etapa din cadrul Campionatului Național în Poligonul sportiv Omega Tehnoton din Iași (bulevardul Virgil Săhleanu, nr. 43), una dintre cele mai moderne arene de tir sportiv din țara noastră.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat din județul tău!