Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Evenimente​

”Marea Dictare” din Copou

Joi, 31 August, în Parcul Expoziției din Copou , va avea loc un eveniment inedit, anume ”Marea Dictare”. Cunoscutul prezentator TV, Dan Negru, va fi cel care va dicta celor prezenți trei fragmente. Acestea vor fi selectate din operele scriitorilor Marin Preda, Ion Creangă și Ion Neculce. Parcticipanții vor trebui să scrie textul de maxim 3.000 de caractere după dictarea lui Negru. Materialele necesare pentru dictare vor fi puse la dispoziţie de către organizatori.

Premiile vor fi acordate pe categorii de vârstă, din partea Librăriei Cărtureşti. Vor exista şi câteva premii speciale surpriză, iar toţi cei prezenţi vor primi o diplomă de participare. Juriul care se va ocupa de corectarea lucrărilor va fi format din prof. univ. dr. Constantin Dram, lect. univ. dr. Livia Iacob, de la Facultatea de Litere a UAIC şi scriitorul Marius Chelaru, reprezentant al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi. Prof. univ. dr. Constantin Dram este renumit pentru expertiza sa în domeniul literaturii la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC).

Citiți și: Biblioteca de vacanță.

Vârsta minimă recomandată pentru participare este 10 ani. Sunt acceptaţi toţi cei care vor să îşi testeze abilităţile de scriere după dictare şi să-şi verifice cunoştinţele gramaticale şi de ortografie.

Evenimentul „Marea Dictare” este organizat de Consiliul Judeţean Iaşi şi de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”. Sprijinul este acordat și de Inspectoratul Şcolar Judeţean, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi Librăria Cărtureşti.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook.

Primaria Iasi
Primaria Iasi

noiembrie 24, 2024

Festivalul folcloric „Datini și obiceiuri de iarnă”...
Primaria Iasi

noiembrie 23, 2024

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii:...