Guvernarea social-democrată investește în sistemul medical ieșean! Ministrul Sănătății a anunțat că Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași va beneficia de noi fonduri guvernamentale pentru achiziția de echipamente medicale performante. Cei aproximativ 6 milioane de lei alocați vor merge către achiziționarea de echipamente. Astfel, până la finalul anului, unitatea medicală va beneficia de: două Aparate C-ARM 3D compatibile cu robotul Mazor X, un ecograf performant, de ultimă generație, un sistem computer tomograf cu 125 de slice-uri și un aparat de radiologie fix digital.
Conform conducerii spitalului, aceste instrumente avansate vor asigura precizia necesară în timpul intervențiilor chirurgicale complexe. De asemenea, vor facilita diagnosticul precoce al afecțiunilor cerebrale, ceea ce va crește șansele de recuperare ale pacienților.
Sănătatea trebuie să fie o prioritate
„Orice investiție în sistemul de sănătate ieșean reprezintă o creștere a calității actului medical. Noi, social-democrații, am demonstrat permanent că suntem aproape de oameni și suntem axați pe fapte, nu pe vorbe. Iată că aceste noi fonduri alocate Spitalului de Neurochirurgie din Iași vin să consolideze aceste afirmații. Ne mândrim cu faptul că avem o astfel de unitate medicală performantă, unde medicii își pot desfășura activitatea cu profesionalism, iar pacienții beneficiază de cele mai bune condiții de tratament.” a precizat prefectul Bogdan Cojocaru, președinte interimar PSD Iași.
citește și: Bilanț rușinos: Penalul Costel „Tablă” Alexe, cel mai slab președinte din istoria Consiliului Județean Iași!
„Am spus de nenumărate ori că sănătatea trebuie să fie o prioritate în țara noastră. Tocmai de aceea întreaga echipă social-democrată și-a arătat susținerea pentru acest sector prin investiții constante și prin sprijinirea cadrelor medicale. O veste bună pentru Iași vine de la ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, care a anunțat că Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași va beneficia de o investiție de 5.899.000 de lei, ceea ce va duce la o creștere substanțială a calității actului medical! Reamintesc faptul că această unitate medicală a beneficiat și de sprijinul CJ Iași, în perioada în care am condus această instituție, fiind conștient că la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași se face performanță în sectorul medical, iar noi autoritățile avem obligația de a susține aceste demersuri care salvează practic vieți!” a declarat senatorul Maricel Popa.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!