Turismul românesc trebuie revitalizat, dar nu pe spinarea cetățenilor de rând! Recent patronatele din domeniul turismului au propus ca pentru fiecare român care alege să își petreacă vacanța peste hotare să fie plătită o taxă de un euro. Banii ar urma să fie folosiți pentru promovarea României peste hotare. Solicitarea patronatelor din turism a fost însă taxată nu numai de societatea civilă, ci și de oficiali ai statului. A fost taxată inclusiv de reprezentanți ai Parlamentului României.
”Nu cred că în acest moment vorbim de o soluție fiabilă pentru revitalizarea turismului românesc. În primul rând, oficialii din domeniu trebuie să vină cu un pachet de propuneri care să fie în acord cu reprezentanții patronatelor pentru atragerea turisștilor în zonele României.
Citește un alt articol: Litoralul pentru toți.
Țara noastră este una spectaculoasă. Avem foarte multe locuri ce au intrat sau pot intra pe lista obiectivelor turistice, dar cred că trebuie o mai multă implicare din partea celor responsabili”, a menționat Marius Ostaficiuc, deputat PSD Iași.
Parlamentarul social democrat a mai precizat și că acele patronate care au lansat inițiativa ar trebui mai întâi să-și rezolve problemele blamate de turiștii români. Apoi să vină cu astfel de propuneri.
”Mai întâi servicii de calitate și apoi taxe suplimentare”
”Degeaba avem astfel de locuri superbe ce pot atrage turiștii români și cei de peste hotare, dacă serviciile oferite nu sunt cele scontate, nu sunt la standardele așteptate de către clienți. Asta a și fost nemulțumirea celor care au criticat solicitarea patronatelor respective. Mai întâi servicii de calitate și apoi taxe suplimentare. De ani buni vedem mereu că românii care aleg să își petreacă vacanțele în țară ridică nemulțumiri față de condițiile de care beneficiază.
Află despre: Aeroportul Iași, locul 2 pe țară la traficul de pasageri.
În primul rând acest aspect trebuie remediat. Am văzut și de nenumărate ori că promovarea României peste hotare a lăsat de dorit. Cei care s-au perindat la astfel de evenimente nu au știut să facă acel lobby scontat. Sunt detalii care trebuie analizate cu mai multă atenție. Asta până să ajungem să plătim un euro de fiecare atunci când vrem să plecăm în afara țării”, a mai spus Marius Ostaficiuc, deputat PSD Iași.
Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook.