Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Bacău: O mașină a primăriei furată de pe marginea drumului

O mașină a primăriei unei comune a fost furată de pe marginea drumului. În comuna Zemeș din județul Bacău, a avut loc o situație demnă de un film de comedie. Un autoturism VW Taigo, proprietatea primăriei Zemeș, a fost lăsat parcat pe marginea drumului cu cheile în contact. Într-un timp scurt, indivizi necunoscuți au furat mașina de pe marginea drumului.

Vezi și: Începe proiectarea pentru prima secțiune din Autostrada A8.

„Polițiștii din Moinești au inițiat căutări și au reușit să găsească autoturismul respectiv. De asemenea, a fost identificat și reținut un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Măgirești, suspectat de săvârșirea faptei. Autoritățile desfășoară investigații în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și distrugere”, a declarat Gabriel Dumitrache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!