Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Bacău: Protopopul din Onești a fost destituit

Preotul Ioan Bârgăoanu nu mai este, de luni, protopop de Onești. El a fost eliberat din funcție de Arhieposcopia Romanului și Bacăului, potrivit unei informații publicate pe Facebook de jurnalistul Petre Done. „De luni sunt eliberat din funcție! Mi-am depus mandatul de protopop datorită unei situației create, falsă, calomnioasă și mincinoasă – a precizat protopopul.

Este un gest firesc, mai ales pentru că am afectat imaginea Bisericii și a Ierarhului Ioachim”, a declarat preotul.

Citește și Fostul Cinema Victoria va beneficia de o nouă faţadă. Acum 60 de ani, a avut loc inaugurarea clădirii

Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și preotul Ioan Bârgăoanu, protopopul de Onești, apar într-o investigație publicată de Recorder. Un preot și-a filmat cu camera ascunsă eforturile de a „da” 25.000 de euro, ca să primească un loc de muncă. Petrică Leașcu a fost trimis de Înaltpreasfințitul Ioachim să slujească la o biserică de lângă Onești, dar fără să fie salarizat.

Din această postură, preotul Leașcu s-a prezentat la superiorul său direct, protopopul Ioan Bârgăoanu, solicitându-i un post salarizat. Inițial, protopopul i-a spus că nu există locuri libere și că oricum preferă să promoveze preoții tineri.

Din reportajul Recorder, reiese că, ulterior, preotul Bârgăoanu l-a instruit pe Leașcu să îi dea episcopului personal 20.000 de euro, iar după aceea să-i dea și lui 5.000 de euro.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!