Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Botoșani: Vila lui Ceaușescu a devenit casă pentru oamenii străzii

Vila lui Ceaușescu a devenit casă pentru oamenii străzii. Ionela Ivan, fostă jurnalistă, a lansat un proiect inedit în Moldova pentru a oferi adăpost și speranță bătrânilor și tinerilor fără viitor. Prin intermediul proiectului, numit Casa Nicolae, 60 de oameni străzii au găsit adăpost începând cu decembrie 2020. Situată în inima regiunii Moldova, Casa Nicolae, o vilă de protocol care a aparținut fostului președinte Nicolae Ceaușescu, își redefinește acum scopul, oferind adăpost și îngrijire celor defavorizați. Proiectul, inițiat și pus în practică de Ionela Ivan, a marcat o transformare semnificativă în viața celor care se confruntă cu nevoi urgente și lipsa unui adăpost.

Clădirea, cunoscută în trecut pentru istoria sa legată de Ceaușescu, a fost renovată treptat cu sprijin financiar provenit din donații. Casa Nicolae asigură îngrijirea zilnică, inclusiv asistență medicală și sprijin social, pentru locatarii săi, majoritatea având diverse probleme de sănătate. Un exemplu elocvent al impactului proiectului este povestea lui Costică. Un fost om stradă timp de peste 12 ani, care acum este membru activ al comunității și contribuie la buna funcționare a adăpostului. Asociația „Happy” face un apel la solidaritate pentru a sprijini proiectul. Platforma online de donații este disponibilă pentru cei care doresc să contribuie cu hrana, utilitățile sau renovarea clădirii.

Vezi și: În decursul unui an, zece fete minore devin mame.

Apel la solidaritate

Cheltuielile cu hrana și utilitățile sunt semnificative. O platformă online de donații a fost pusă la dispoziție. În plus, Casa Nicolae are nevoie de sprijin financiar pentru finalizarea lucrărilor de renovare. Pentru a construi o nouă casa, pentru a oferi un adăpost sigur și durabil. Donații se pot face prin intermediul conturilor bancare:

 RO 71 RNCB 0041 1470 3703 0001 (în lei),

RO 44 RNCB 0041 1470 3703 0002 (în euro),

RO 17 RNCB 0041 1470 3703 0003 (în dolari), COD SWIFT: RNCBROBUXXX, COD BIC: RNCB.

De asemenea, se poate rezerva, pe platforma online, câte o masă caldă pentru cei în nevoie, sau încălzind o zi Casa Nicolae, plătind pentru o zi de energie electrică, dar și pentru zile de naștere sau parastase.

Nu ezitați să ne urmăriți pe Facebook, respectiv pe Instagram.