Este situată pe vârful unei coline din apropierea Iașului. Înconjurată de un zid destul de înalt pentru a nu lăsa privirea curioșilor să bată departe. Cu toate acestea, când intri în curte, parcă pășești într-o altă lume. O lume a liniștii, a meditației, a iubirii. Toate aceste sentimente se năpustesc parcă asupra ta. Așa poate fi descrisă Mănăstirea Hadâmbu. Loc de pelerinaj pentru sute de mii de credincioși, mănăstirea a avut vremuri mai bune și mai puțin bune.

După unele documente domnești, voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) i-a dăruit în februarie 1659 boierului grec Iani Hadâmbul, fost chelar, un loc „în pădurea Iașilor, la Dealul Mare”, pentru a construi o biserică cu hramul „Nașterii Precistei și Născătoarei de Dumnezeu”. Un apropiat al domniei, boierul avea câteva moșii în județele Iași și Vaslui. În Iași avea 22 dughene, locuri de case, pivnițe de piatră pe Ulița Mare, case în Târgul vechi de jos.

Zidită pe locul unui schit mai vechi

Boierul Iani Hadâmbu a zidit această biserică pe locul unui schit mai vechi, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Acest lucru reiese și din pisania veche în care se spune că Iani Hadâmbul a reînnoit o biserică.

Deasupra ușii de la intrarea în biserică se află o pisanie în limba slavonă, dăltuită în piatră, cu următorul conținut: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a înnoit și făcut această biserică dumnealui Iani Hadâmbul, în Codrii Iașilor, la Dealul Mare, unde este hramul Nașterii Precistei și Născătoarei de Dumnezeu, în zilele lui Io Ghiorghe Ghica Voievod, în anul 7168 (1659), septembrie 8”.

De-a lungul existenței sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului și vicisitudinilor istoriei. Așezământul monahal a fost închinat de la început Patriarhiei Ierusalimului, aflându-se în această dependență până la secularizarea averilor mănăstirești (1863).

citește și: Mii de pelerini la Mănăstirea Vlădiceni

Schitul a fost prădat de două ori: în anii 1661 și 1671. Patriarhul Hrisant Notaras (1707-1731) al Ierusalimului a pus Mănăstirea Hadâmbu sub ascultarea Mănăstirii „Sfântul Sava” din Iași (închinată și ea la Ierusalim), care administra averile din Moldova ale Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Ulterior, începând de prin anul 1734, Mănăstirea de pe Dealul Mare este amintită în documente ca metoh al Mănăstirii Galata (închinată și ea a Sfântului Mormânt). Biserica a fost reparată în anul 1780, după ce a fost pusă sub administrarea unei epitropii.

Locuită de călugări greci

La Mănăstirea Hadâmbu au viețuit mai multe generații de călugări greci până la promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstirești închinate (decembrie 1863) de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Ca urmare a acestei legi, monahii greci au fost obligați să părăsească mănăstirea.

Complexul monahal a rămas în părăsire timp de peste 70 ani. În primul deceniu al secolului al XX-lea, istoricul N.A. Bogdan găsea aici „o biserică veche în ruină, cu ziduri mari încunjurătoare, străpunse de metereze, și cu o clopotniță grosolană, dar care’ți impune respect; (…) azi este totul într’o stare din cele mai de plâns; și doar mangalagiii de prinprejur, când pornesc cu carul încărcat spre târg să’și vândă marfa, de’și mai arunc privirea cătră corpul bisericei, și’și fac câte o cruce, murmurând un „Doamne-ajută!”.

În anii ’30 ai secolului al XX-lea, istoricul Nicolae Iorga găsește aici aceeași stare de degradare: un zid de cărămidă tare stropită cu pete albe de var, care înconjura biserica Hadâmbului, de la care se vedea, între copaci, acoperișul de șindrilă spartă, loc tocmai bun pentru școală.

A luat foc acum 20 de ani

În ziua de 22 ianuarie 2003, la ora 19,30, a izbucnit un năprasnic incendiu la Mănăstirea Hadâmbu. Au ars 28 chilii. În acest incendiu a murit tânărul Nicușor Leuca, de 17 ani, originar din Vicovu de Sus (județul Suceava). După cum a comunicat un bun cunoscător al locurilor, scriitorul Claudiu Paradais, tânărul frecventa de copil mic mănăstire. De câte ori venea își îndeplinea, cu mare conștiinciozitate, ascultarea de paracliser, năzuind să devină el însuși monah aici. Toată casa s-a transformat în scrum. Au ars inclusiv cărțile și obiectele bisericești adăpostite într-o magazie, cu excepția Icoanei Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni.

Din cauza drumului greu accesibil, a poleiului de pe drumul forestier și a înclinației pantei, cele trei autospeciale cu apă au ajuns cu greutate la mănăstire. Din primele cercetări efectuate a reieșit că incendiul a pornit de la supraîncălzirea unui coș de evacuare, care nu a fost protejat termic.

Biserica veche a fost reconsolidată. I s-a făcut un nou acoperiș în stil moldovenesc, o nouă catapeteasmă, precum și un nou baldachin pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. De asemenea, a fost consolidat și turnul clopotniță.

La 11 octombrie 2009, cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la atestarea documentară a bisericii vechi, lăcașul de cult cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a fost resfințit de un sobor de preoți. Soborul a fost condus de mitropolitul Teofan Savu al Moldovei și Bucovinei, episcopul Vincențiu Grifoni al Sloboziei și Călărașilor și Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Aici se află patru icoane făcătoare de minuni, cea mai cunoscută fiind a Maicii Domnului cu Pruncul. Aceasta a rezistat incendiului din 2003 alături de alte exemplare ale acesteia.

În fiecare an, la jumătatea lunii septembrie, mii de pelerine străbat ”drumul crucii” aici, la mănăstirea Hadâmbu.

Urmărește-ne și pe Facebook!