Săptămâna trecută reprezentantii Primariei Miroslava au avut o întrevedere cu echipa care realizează documentația tehnică a parcului de agrement din zona lacului Ezăreni. Au fost convocat și reprezentanți ai societății civile care s-au arătat interesați de proiect.
„Din cauza unor restricții impuse de Garda de Mediu, am fost nevoiți să refacem studiul de fezabilitate. Valoarea proiectului actualizat este de aproximativ 6 milioane de euro, sumă foarte mare raportată la bugetul de investiții al Comunei Miroslava. În proiectul de buget pentru anul 2024 vom include fonduri pentru acest obiectiv, dar în paralel căutăm o sursă de finanțare nerambursabilă”, a precizat Dan Nita.
Proiectul actualizat nu diferă foarte mult de prima variantă si vor fi păstrate principalele puncte de atracție. Printre acestea se numără:
Citește și Angajați ai Serviciului de Probațiune intră în greva foamei
a) rețele de alei pietonale și piste de biciclete pe toată lungimea parcului;
b) parcare auto și spațiu pentru parcare biciclete;
c) zonă amenajată pentru activități sportive;
d) două pontoane pe malul lacului;
e) teren multifuncțional;
f) amenajări peisajere (inclusiv zonă de picnic);
g) locuri de joacă pentru copii;
h) umbrare mobilate cu bănci (cu și fără spătar), mese și scaune fixe pentru jocuri statice (șah, table etc.);
i) zonă de fitness;
j) gradene cu vedere către lac;
k) fântână arteziană;
l) plantări de material dendrologic de calitate;
m) anexe și dotări specifice acestor programe (toalete publice, puncte de colectare gunoi, cișmele de grădină, sisteme de supraveghere video, sisteme de iluminat public ornamental și împrejmuire pentru a împiedica accesul animalelor).
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!