Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Evenimente​

Festival de Muzică Bizantină la Iași

Festival de muzică bizantină la Iași. În perioada 20-24 septembrie 2023 Arhiepiscopia Iașilor organizează cea de-a șasea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină. Evenimentul are loc în contextul declarării anului 2023 ca Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești și Anul cultural „Dimitrie Cantemir”. Astfel, organizatorii își propun să abordeze trei arii tematice, reunite sub genericul Toată suflarea să laude pe Domnul! – Imnografia și arta psaltică, Cântărețul bisericesc în actualitate, Dimitrie Cantemir 300. Festivalul reunește invitați din Grecia, Liban, Albania, SUA, Serbia și România.

citește și: Umor, artă, vin, delicii cu Horațiu

Programul va include concerte de muzică psaltică și muzică tradițională. Din eveniment fac parte numeroase momente liturgice, ateliere de muzică, o dezbatere publică și o masă rotundă. Noutățile din acest an sunt reprezentate de organizarea unui concert solistic cu invitați din Grecia, Liban și România. Concertul va avea loc în Catedrala Mitropolitană din Iași. De asemenea, o altă noutate este și organizarea unui concert inedit intitulat Dimitrie Cantemir în sonorități moderne. Acest spectacol va avea loc la Grădina Publică Palas. 

Locațiile evenimentelor sunt: Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, Catedrala Mitropolitană, Sala „Iustin Moisescu” – Complexul Mitropolitan, Casa de Cultură a Studenților și Grădina Publică Palas.

Mai multe detalii despre programul și invitații acestei ediții pot fi aflate accesând site-ul www.ibmf.ro, pagina de Facebook https://www.facebook.com/IasiByzantine și cea de Instagram https://www.instagram.com/iasi.byzantine/.

Nu uita să ne urmărești pe Facebook și Instagram pentru mai multe informații!

Primăria Pașcani
Primaria Iasi

noiembrie 26, 2024

Eveniment magic dedicat sărbătorilor de iarnă oferit...
Primaria Iasi
Primaria Iasi

noiembrie 24, 2024

Festivalul folcloric „Datini și obiceiuri de iarnă”...