Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Vaslui: S-au terminat lucrările la biserica ”Sf. Gheorghe” din Bârlad

S-au terminat lucrările la biserica ”Sf. Gheorghe” din Bârlad. Proiectul „Valorificarea turistică a ansamblului Bisericii ”Sf. Gheorghe” din Bârlad a breslei abagerilor din municipiul Bârlad, prin dezvoltarea turismului de patrimoniu și religios” a fost finalizat. Anunțul a fost făcut de preotul paroh Adrian Țapu. El a organizat conferința de final a obiectivului de investiție ce a vizat reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe”. Lăcașul de cult, aflat pe Lista Monumentelor Istorice, este situat în strada Popa Șapcă nr. 11-11bis, și a fost construit între anii 1817 – 1825 de către breasla abagerilor.

Vezi și: Biserica “Sfântul Spiridon” va fi reabilitată.

Investiția a fost finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a avut o valoare de peste 8 milioane de lei. Trebuia să fie implementată în intervalul 17 decembrie 2018 – 31 mai 2022. Însă, la scurt timp după demararea lucrărilor de consolidare, săpăturile făcute lângă zidurile turnului de poartă al bisericii cu scopul de a întări fundația înainte de a se trece la alte proceduri au scos la iveală ceva neașteptat pentru echipele de muncitori. Mai exact, morminte vechi de sute de ani. Când și-au dat seama că au descoperit ceva de importanță arheologică, au fost chemați pe șantier specialiștii din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad, Secția Arheologie-Istorie, care au continuat săpăturile. Astfel, din cauza transformării în sit arheologic, lucrările de reabilitare au fost încetinite și implementarea a durat mai mult decât era prevăzut.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!