Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Nu v-ați înscris la ”rabla local”? Mai sunt 1.200 de locuri

Dacă aveți o mașină veche și vreți să scăpați de ea, dar pe bani, puteți să vă înscrieți în programul ”Rabla” local. Din cele 2.000 de locuri alocate Primăriei Iași, s-au ”ocupat” doar 800. Mai aveți timp până pe 31 August la ora 16.30 pentru a depune cererea. Respectiv pentru a beneficia de cei 3.000 de lei plătiți din banii publici.

După data de 31 August, AFM va transmite Primăriei Iași lista solicitanţilor de finanţare (persoane fizice) care solicită stimulentul pentru casare. Ulterior, autoritățile locale vor începe să acorde fondurile după ce AFM va vira sumele necesare care vor completa contribuţia locală. La 2.000 de maşini, valoarea totală se ridică la 6 milioane lei: 1,2 milioane lei de la Primăria Iaşi. 4,8 milioane lei sunt de la AFM.

Cerințele pentru a beneficia de stimulent

Conform ”Ziarul de Iași”, pentru a putea beneficia de stimulent, cel interesat trebuie să facă dovada că locuieşte pe raza municipiului Iaşi. De asemenea, trebuie să facă dovada că deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani. Autovehiculul trebuie să se afle în acelaşi timp în evidenţele fiscale ale Primăriei. Persoana fizică nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat şi bugetul local. Să nu fi fost condamnată pentru infracţiuni împotriva mediului.

Citiți și despre: Iată cum poți casa mașina prin ”Rabla local”!

Beneficiarul trebuie să-şi asume şi un angajament conform căruia nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 (sau inferioară) în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare. În ceea ce priveşte eligibilitatea autovehiculului, bunul trebuie să aibă o vechime mai mare sau egală cu 15 ani (calculată de la anul fabricaţiei), iar norma de poluare să fie Euro 3 sau inferioară.

Citiți și: A început programul ”Rabla local”.

„Conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu. Precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehicului şi dispozitive catalizator. În acest caz, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie”, este un alt criteriu de eligibilitate.

Vor putea fi casate autovehicule precum: autoturisme (categorie de folosinţă M1, cu cel mult 8 locuri pe scaune, în afară de şofer), microbuze (M2 sau M3, cu cel mult 22 de locuri pe scaune sau în picioare) şi autoutilitare uşoare (N1, cu o masă ce nu depăşeşte 3,5 tone. Vor fi inclusiv automobile mixte destinate transportului simultan de persoane şi mărfuri în compartimente separate). 

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook.